Live

Barajul de deviere a pârâului Corund a fost depăşit, iar apa s-a scurs peste ţevi, la Praid

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Barajul de deviere provizorie a pârâului Corund, destinat acumulării şi redirijării controlate a apei, a fost depăşit, din cauza creşterii debitului, în urma ploilor abundente, iar apa s-a scurs peste şi sub sistemul de ţevi corugate, drumul tehnologic fiind inundat, se arată într-o informare transmisă miercuri seara de Prefectura Harghita.

„În urma debitului mare al pârâului Corund, barajul de deviere provizorie din amonte, destinat acumulării şi redirijării controlate a apei, a fost depăşit, iar o parte din debit a fost preluat necontrolat lateral, pe lângă baraj, generând o scurgere necontrolată către amplasament. Drumul tehnologic a fost inundat, iar apa s-a scurs peste şi sub sistemul de ţevi corugate. Materialul de fund a fost spălat, ceea ce a dus la pierderi de susţinere în conducte", se precizează în informarea citată.

Totodată, se menţionează că în urma scăderii debitului pârâului şi a lucrărilor executate în cursul zilei de miercuri, sistemul de ţevi corugate preia şi tranzitează întreaga cantitate de apă, funcţionând normal.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei au fost programate să se execute în regim de urgenţă mai multe lucrări: "refacerea şi înălţarea barajului provizoriu din amonte pentru controlul suplimentar al debitelor, devierea temporară a apei prin crearea unui canal de drenaj pe malul drept, paralel cu conductele, pentru evacuarea apei din amplasament şi reducere a presiunii, aducerea de piatră spartă şi completarea materialului de fund pentru stabilizarea şi menţinerea ţevilor corugate pe poziţie şi monitorizarea continuă a nivelului apei şi intervenţie susţinută pentru evacuarea apei".

În informare se mai arată că în zonă a fost emisă o avertizare meteorologică de fenomene meteo periculoase - Cod portocaliu, urmată de un Cod galben hidrologic pentru bazinul hidrografic superior al Târnavelor, care este în vigoare până la miezul nopţii.

Luni dimineaţa, pârâul Corund a fost deviat complet prin sistemul de ţevi corugate montat în zona Praid, pentru gestionarea situaţiei de criză provocată de inundarea Salinei Praid.

Devierea a avut loc mai devreme decât fusese planificat, din cauza debitului crescut al pârâului, în urma ploilor înregistrate în zonă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România va primi în curând de la Uniunea Europeană peste 14 milioane de euro după inundațiile din 2025

La peste un an de la dezastrul de la Praid, directorul general Salrom Dan Dobrea este încă în funcție. De ce nu a fost demis

Starea de alertă de la Praid, prelungită din nou. Accesul în zona Salinei rămâne interzis încă 30 de zile

Zeci de afaceri închise la Praid şi şomaj în creştere, după inundarea salinei în urmă cu un an

Partenerii noștri