Live

Cât de legală este termoscanarea? Judecătorul Cristi Danileț: Nu este nicio încălcare a drepturilor omului

Data publicării:

Judecătorul Cristi Danileț a explicat, miercuri seară, la Digi24 că din punct de vedere legal nu este nicio problemă cu luarea temperaturii oamenilor atunci când intră la locul de muncă, instituții sau supermarketuri. Din contră, se asigură un drept al protejării sănătății oamenilor.

„M-am uitat foarte atent în aceste zile în legislația cu privire la sănătate, la drepturile pacientului și constat că mulți vorbesc, dar puțini cunosc. În legislația cu privire la sănătate se prevede în mod clar ce este intervenție medicală și în ce unități se desfășoară aceasta. Nu are nicio legătură cu operațiunea de măsurare a temperaturii care se practică în unele supermarketuri sau în instituțiile publice. Așadar, avem o lege pe care cu toții trebuie să o respectăm. Este o lege care obligă angajatorii să măsoare temperatura angajaților în momentul intrării în unitate ca un mijloc de prevenire. Nu stă nimeni să stabilească dacă ești bolnav sau nu, dacă suferi de covid sau ai o simplă febră, sau dacă doamnele sunt într-o anumită perioadă a lunii. Pur și simplu este o măsură de precauție, prevăzută în lege, care trebuie respectată atât timp cât este în vigoare.

Trebuie să avem în vedere că un om poate fi periculos pentru al om în aceste zile, pentru că s-ar putea să poarte germenii acestei boli îngrozitoare și atunci, cumva, trebuie să găsim o soluție să ne păzim. Distanțarea socială este o soluție, spălarea pe mâini este o altă soluție, purtarea măștii încă una și, mai nou, termoscanarea.

Vă asigur ca jurist că nu este nicio încălcare a vreunui drept al omului. Din contră, cred că noi ceilalți avem dreptul să pretindem să fim protejați și a ni se respecta sănătatea”, a spus judecătorul Cristi Danileț.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care a luat o decizie fără precedent în SUA și ”a speriat” toată planeta. Reacție la cel mai înalt nivel

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: „Nu sunt adeptul unei cedări a sistemului judecătoresc către politic. Sistemul de justiție să se autoguverneze”

Cristi Dănileț câștigă la CEDO împotriva României: de ce a dat statul în judecată. Fostul magistrat este pensionat de un an

Cum se contrazice Curtea Constituțională pe tema secretizării averilor funcționarilor publici. Ce spunea CCR între 2012 și 2014

Cristi Danileț susține că decizia ICCJ „se va aplica in toate cele 120 de dosare deschise abuziv de suveraniști”

Partenerii noștri