Live

Cum au revoluţionat tinerii "millennials" modul de a face afaceri

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Preferinţele tinerilor "millennials", sau aşa numiţii nativi digitali, revoluţionează modul de a face afaceri, în întreaga lume. Tinerii născuţi după anul 1980, nemulţumiţi şi pretenţioşi, au devenit cel mai puternic grup de consumatori din lume, iar marile companii încearcă să le facă pe plac. Cei din România se plâng cel mai mult de cozile din magazine şi de locurile de parcare.

Paradoxal, pentru nativii digitali magazinele fizice sunt în continuare preferate celor din online, deşi informaţiile şi le iau prin aplicaţii şi de pe dispozitive mobile, conectaţi în permanenţă cu ceilalţi.

89% dintre tinerii români incluşi în această categorie se declară pasionaţi de cumpărături, iar 87% preferă centrele comerciale care le oferă, pe lângă magazine, spaţii de petrecere a timpului liber. Pentru 81% dintre ei, cele mai frecvente magazinele vizitate sunt cele de decoraţiuni, mobilă şi bricolaj.

Bruno Leroux, director general al unei companii financiare: „24% dintre consumatori cred că va creşte puterea de cumpărare, iar în rândul consumatorilor millennials, procentul este de 48%. Millennials cred în puterea lor şi au încredere în viitor”.

Cea mai mare nemulţumire pentru 58% dintre nativii digitali români este coada din magazine. Problema locurilor de parcare este ridicată de 35% dintre tinerii acestei generaţii, iar 82% ar vrea ca orarul magazinelor să fie extins. Nu în ultimul rând, pentru 88% magazinele pe care le vizitează trebuie să fie atractive vizual şi să le ofere experienţe distractive şi senzoriale

Bogdan Spuza, director Europa Centrală companie financiară: „Cozi ca în România nu prea găseşti. Este o caracteristică pe care românii o percep ca fiind de îmbunătăţit. Mai mult de jumătate, şi în special generaţia millennials doreşte să stea mai puţin la cozi. Un alt lucru care este perceput peste tot la fel este inexistenţa unor produse. Parking-ul este o dorinţă neîmplinită la nivelul aşteptărilor, iar România are cel mai mare scor”.

Deşi climatul economic este bun, România este singura ţară europeană care a înregistrat o scădere a optimismului faţă de viitor, de la 4,4 puncte anul trecut, la 4,1 puncte în 2018.

Pascal Roussarie, director de marketing al unei companii financiare: „De fapt, scăderea din România este din cauza climatului politic. Este singura cauză!”

În timp ce dorinţa de a consuma este mai puternică în Estul Europei, ajungând la 73% în Slovacia, cea de economisire este cea mai puternică în Norvegia, 65%. Studiul a vizat un eşantion de 13.800 de persoane din 17 ţări.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China interzice femeilor să prezinte lenjerie pe fluxurile video, așa că magazinele online folosesc bărbați pe post de modele

Rușii beau în continuare Coca Cola, se îmbracă de la Zara și cumpără mobilă Ikea. Brandurile au părăsit Rusia, dar produsele lor nu

Vânzările digitale din România au înregistrat cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est (studiu)

Cum a reuşit un tânăr din Uzbekistan să dezvolte o afacere online de succes în România. „Un avantaj important este viteza internetului”

Partenerii noștri