Accident cu 7 victime în localitatea 23 August din Constanța. Circulația spre Mangalia este îngreunată
Un accident soldat cu 7 răniți - șase adulți și un copil - a avut loc sâmbătă după-amiază în localitatea 23 August din județul Constanța, iar circulația pe DN39 către Mangalia se desfășoară cu dificultate, traficul fiind deviat pe un singur fir.
Accidentul s-a produs în urma ciocnirii a două autoturisme care circulau din direcții opuse. Patru victime sunt dintr-o mașină, iar celealte trei sunt din cealaltă.
Răniții sunt conștienți, leziunile nu sunt foarte grave, dar o parte dintre ei au fost transportați la spital. La fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe, dar și elicopterul SMURD.
După testarea cu aparatul etilotest, s-a constatat că unul dintre șoferi - un tânăr de 25 de ani din Maramureș - consumase băuturi alcoolice.
DN39 face legătura între Constanța și stațiunile din sudul litoralului.
Veșnica dispută de la volan: cine conduce mai bine, femeile sau bărbații? Cum arată cifrele
Orașul în care jumătate dintre tramvaiele noi sunt în service pentru reparații, după ce a fost lovite în trafic de șoferii neatenți
Numărul accidentelor legate de gaze naturale este de până la 100 de ori mai mare în România decât în Vestul UE. Care sunt motivele
De ce cresc prețurile la polițele RCA. Vicepreședinte ASF: „Trebuie să reducem frecvența daunelor”
Plimbare cu trotineta electrică, doar cu asigurare. ASF susține introducerea unei astfel de obligații
Scandal în trafic la intrarea în Constanța. Șoferi filmați în timp ce se bat în mijlocul drumului
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, în centrul unei anchete DNA de luare de mită. Percheziții la Primărie
Tren de marfă deraiat la Agigea. Traficul feroviar a fost blocat trei ore între Constanța și Mangalia
Vara crește numărul accidentelor rutiere. Principala cauză care duce la tragedii în lanț pe șosele
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News