Accident grav în Mehedinți. Microbuzul căzut în Dunăre a fost scos din apă. Scafandrii au găsit o victimă
Este alertă în Mehedinți, după ce un microbuz a căzut în Dunăre. A fost declanșat planul roșu de intervenție. Autoritățile au trimis scafandri și o dronă subacvatică performantă pentru căutarea mașinii și a victimelor. Microbuzul a fost găsit după câteva ore și adus la mal, împreună cu șoferul. Din informațiile polițiștilor, este singura victimă.
ACTUALIZARE 21.44 Planul roșu a fost dezactivat. De asemenea, căutările cu drona subacvatică au încetat.
ACTUALIZARE 20.37 Microbuzul care a căzut în Dunăre a fost adus la mal de către scafandri și echipele de intervenție.
Este vorba despre un microbuz de transport marfă și nu unul de pasageri.
Citiți și:
VIDEO. Momentul în care microbuzul cade în Dunăre, surprins de o cameră de supraveghere
„Autovehiculul implicat în incident a fost adus la mal. Cu puţin timp în urmă, o persoană a fost evacuată din interiorul acestuia. Pentru o verificare suplimentară, va fi folosită şi o dronă subacvatică”, anunță ISU Mehedinţi.
Pompier lovit cu o cărămidă în piept, în timpul unei intervenții în Argeș. Raed Arafat: „Nu există nicio justificare”
Șeful ISU București-Ilfov explică ce au descoperit pompierii în blocul fisurat din Sectorul 6. Au fost evacuate 65 de persoane
Dunărea, la doar 3 centimetri de pragul critic pentru Cernavodă. Secretar de stat la Energie: „Riscul unui accident nuclear e zero”
Nave blocate, circulație paralizată de luni întregi. Seceta extremă prelungește criza de pe Dunăre
Uliță cu pretenții de drum județean. Povestea celor 5 kilometri de drum pentru care nu s-au găsit bani niciodată
Întreaga familie pe trotinetă: momentele de inconștiență, filmate în județul Mehedinți. Bărbatul care conducea, amendat de Poliție
Accident grav pe DN6, în Mehedinți. Cinci persoane au fost rănite, două sunt inconștiente. Traficul este blocat
Fugarul căutat de trei zile după ce a furat o mașină din Bulgaria a fost prins. Polițiștii l-au găsit ascuns pe un câmp din Dolj
Seceta schimbă peisajul Dunării la Calafat: kilometri de nisip și nave blocate pe fluviu. „Niciodată nu a fost așa ceva!”
Poliţiştii au stabilit că şoferul autovehiculului este un cetăţean bulgar care conducea o autoutilitară de transport marfă şi era singur în maşină.
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 6, între Drobeta-Turnu Severin şi Orşova.
„Din primele investigaţii efectuate, s-a stabilit că este vorba de o autoutilitară de transport marfă, condusă de un cetăţean bulgar, care se afla singur în maşină. Se fac cercetări suplimentare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier. În continuare se desfăşoară intervenţia scafandrilor de căutare şi scoatere a şoferului şi autovehiculului din apă”, menţionează Centrul Infotrafic.
„Situația este în dinamică. Informațiile care le avem până acuma este că în urma unui accident între microbuzul și alt autoturism, microbuzul a fost aruncat sau a ricoșat și a căzut în apă Dunării. La acest moment nu este vizibil deloc microbuzul. Nu avem informații despre numărul persoanelor, sunt sosite forțele acolo, dar este nevoie de o echipă completă de scafandri. Sunt mobilizați scafandrii de la Craiova și de la Caransebeș pentru a merge mai repede. Un elicopter SMURD care a fost la Drobeta pentru a prelua o pacientă - s-a anulat misiunea, fiind alt elicopter pe drum către ea și a fost trimis înapoi elicopterul fără echipă medicală la Reșița că să preia scafandrii, să-i ducă cât mai repede la fața locului. Medicii care erau pe elicopter au fost preluați de o mașină de la Drobeta și au fost duși la fața locului”, a spus Arafat.
„Misiunea este una foarte dificilă având în vedere caracteristicul apelor din Dunăre. Sunt tulburi, cu vizibilitate foarte redusă, așa că așteptăm să vedem când ajung scafandrii. Șansa de supraviețuire este foarte scăzută după câteva minute, noi nu știm încă numărul persoanelor din microbuz și cum am zis, echipele toate sunt mobilizate”, a adăugat el.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News