Live

VIDEO | Un bărbat din Dolj și-a pus fetița de doar 9 ani să conducă mașina în timp ce el o filma

Data actualizării: Data publicării:
O copilă din Dolj a fost filmată la volan de tatăl ei. Foto: Captură Digi24

Un bărbat din Dolj s-a ales joi cu dosar penal, după ce și-a lăsat fiica în vârstă de doar 9 ani să conducă o mașină pe drumul public. Imaginile au fost postate pe rețelele sociale chiar de către tatăl fetiței care a filmat întreaga scenă în timp ce o îndemna pe copilă să conducă cu viteză. De asemenea, pe bancheta din spate se afla o altă fetiță, care se amuza de cele întâmplate.

Deși filmarea a fost ștearsă ulterior de tatăl copilului, imaginile au ajuns la polițiști, care s-au autosesizat. Astfel, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Secu.

În urmă cu două zile, bărbatul i-a încredințat fiicei sale de doar 9 ani autoturismul, pentru a-l conduce pe drumul care face legătura între comuna Secu și DJ 606 C.

Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns că a pus în pericol viața celor două copile, autoritățile au descoperit că bărbatul în cauză trebuia să se afle în carantină în momentul în care se plimba pe soșea cu mașina condusă de fiica sa.

Drept urmare, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus de către o persoană despre care se cunoaște că nu deţine permis de conducere şi conducere fără permis.

De asemenea, pentru nerespectarea carantinei, bărbatul a fost amendat cu 1.000 lei, conform prevederilor legale.

Totodată, polițiștii au sesizat DGASPC Dolj care a demarat o anchetă și este posibil ca tatăl să fie decăzut din drepturile părintești.

Citiți și: VIDEO|La volan pe A1, cu copilul în brațe. Șoferul, deranjat că i s-a atras atenția

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două mașini au fost proiectate într-o benzinărie, după ce s-au ciocnit violent

ANPC a controlat peste 1.400 de companii și a dat amenzi de 4 milioane de lei săptămâna aceasta. Principalele nereguli descoperite

Depășiri ilegale surprinse din elicopter, pe DN1. Ce amendă a primit șoferul unui bolid de lux

„Cea mai mare sancțiune aplicată unui ministru de către AMEPIP”. Irineu Darău: „Nici măcar nu eram în funcție”

Partenerii noștri