Live

A. Zegrean: Motivarea deciziei CCR e importantă, dar zarurile fuseseră aruncate

Data actualizării: Data publicării:

Motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA este importantă, dar nu mai putea modifica nimic, având în vedere că „zarurile au fost aruncate de când s-a dat decizia”.

„Eu nu ştiu de ce se face atâta vâlvă şi atâta discuţie pe motivarea Curţii. Zarurile au fost aruncate de când s-a dat decizia. De ce s-a pus atâta presiune pe motivarea deciziei. Nu pot să schimbe dispozitivul prin motivare”, a spus Augustin Zegrean la Digi24.

Întrebat despre termenul în care preşedintele ar trebui să o revoce pe şefa DNA, Zegrean a răspus: „Asta chiar era prea mult să se scrie şi ziua la care trebuie să se facă această revocare. Eu vreau să vă spun că în Constituţie şi în legea de organizare a Curţii sunt prevăzute nişte termene, atunci când este nevoie de termene. Când o lege, sau un articol dintr-o lege, este declarat neconstituţional, de la data publicării deciziei, legea sau articolul respectiv se suspendă de îndată, iar Guvernul sau Parlamentul, după caz, au la dispoziţie 45 de zile să transpună de acord legea respectivă cu decizia Curţii. Când legiuitorul constituţional „a vrut să stabilească termene, le-a stabilit.

În privinţa deciziilor în soluţionarea conflictelor de constituţionalitate, nu s-a stabilit termen pentru că nu se dă o dispoziţie. Este prima dată când se dă o dispoziţie prin decizie, că preşedintele va face, va drege. Până acum se stabilea dacă este sau nu este conflict. Totul este altfel de data asta.

În decizie scrie că revocarea e la discreţia ministrului Justiţiei, credeam că trăim într-un regim constituţional, nu discreţionar.

Începând de azi, între lege şi decizia CCR e un loc viran şi vor trebui să facă ceva cu legea. Dacă vor să îl pună pe procuror în subordinea ministrului Justiţiei, acum pot să o facă”, a afrimat Zegrean.

El a adăugat că nu a apucat să citească cele 133 de pagini şi că oricum nu crede o va mai face pentru că lucrurile nu se mai pot schimba.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce-a pățit în străinătate ”perla” vândută de Gigi Becali cu 6.000.000 de euro! Mai are contract până în 2027

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avocații lui Ghislaine Maxwell contestă publicarea a 90.000 de pagini de documente referitoare la ea și Jeffrey Epstein

Magistrații îi cer președintelui să retrimită în Parlament legea care vizează pensiile speciale. Memoriul transmis de Curțile de Apel

Președintele polonez Karol Nawrocki blochează prin veto reforma justiției promovată de Donald Tusk

CSM: Resursele umane din sistemul judiciar înregistrează un deficit îngrijorător. Sute de posturi de judecător vacante

Partenerii noștri