Live

Pericol pe mare. O mină marină a fost descoperită în apropiere de Sulina

Data publicării:
Mină marină descoperită în apropiere de Sulina. Foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit o mină aflată în derivă pe Marea Neagră, în urma unei informaţii primite de la o navă comercială, la şapte mile marine est de localitatea Sulina. Mina marină s-a retras în apele teritoriale ale Ucrainei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Garda de Coastă, poliţiştii de frontieră au fost sesizaţi pe 15 mai de către o navă comercială cu privire la faptul că la aproximativ şapte mile marine est de localitatea Sulina, pe Marea Neagră, se află un obiect plutitor asemănător unei mine marine.

"Aceştia s-au deplasat la locul indicat cu o navă din dotarea Gărzii de Coastă şi au procedat la monitorizarea cu atenţie a obiectului, ocazie cu care, în urma observării în detaliu, s-a constatat faptul ca este o mină marină, aflată în derivă. La un moment dat, mina a ieşit din câmpul vizual al poliţiştilor de frontieră, intrând în apele ucrainene", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Zona unde a fost găsită mina marină este asigurată şi au fost anunţate şi autorităţile ucrainene, acestea urmând să intervină pentru distrugerea acesteia.

"Conform procedurilor specifice, poliţiştii de frontieră au instituit o zonă de siguranţă şi asigură securitatea perimetrală, fiind totodată anunţate autorităţile naţionale, dar şi cele ucrainene cu atribuţii în domeniu, fiind informaţi de către cei din urmă cu privire la faptul că vor interveni pentru distrugerea minei", se mai spune în comunicat.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Comunicat oficial dat de FIFA, după ce 23 de milioane de oameni au cerut excluderea definitivă a Argentinei de la Cupa Mondială

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gheorghiță Vlad, șeful Armatei Române, avertizează că vor mai avea loc incidente în Marea Neagră: Se vor naște vulnerabilități

Încă o navă aflată în Zona Economică Exclusivă a României a transmis un apel de urgență. Instrucțiunile transmise de armatorul vasului

„Realitatea dincolo de dezinformare”. Ce poate face corveta „Contraamiral August Roman”, noua armă a Forțelor Navale Române

Imagini cu nava lovită de drone în Marea Neagră, după ce incendiul a fost stins. Explicații despre daunele suferite de Gas Lisbon

Partenerii noștri