Live

Cât pierd, de fapt, parlamentarii dacă se taie suma forfetară cu 10%, așa cum a decis Coaliția. În prezent, primesc 7.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Coaliția de guvernare a decis să reducă sumele forfetare ale aleșilor, adică banii pe care îi au la dispoziție pentru cheltuielile cu birourile parlamentare și plata angajaților, cu 10%. Tăierea înseamnă circa 3.500 de lei pe lună, dar veniturile rămân peste nivelul din 2023, an în care senatorii și deputații și-au majorat singuri sumele cu încă 7.500 de lei.

Chiar și după reducerea anunțată de Coaliție, parlamentarii vor rămâne cu un buget lunar de peste 30.000 de lei pentru cheltuielile lunare cu cabinetele parlamentare. În prezent, suma forfetară este de aproximativ 35.500 de lei (aproximativ 7.000 de euro) astfel că o reducere cu 10% ar însemna că aleșii vor primi cu 3.500 de lei mai puțin. La final de lună, vor rămâne cu aproximativ 32.000 de lei, echivalentul a peste 6.000 de euro. 

Suma forfetară nu este parte din indemnizația de parlamentar, ci reprezintă un buget separat, alocat lunar pentru funcționarea cabinetelor parlamentare din țară — bani care acoperă cheltuieli administrative, inclusiv salariile angajaților.

Sumele rămân mai mari față de nivelul anului 2023

La începutul anului 2023, aleșii și-au majorat singuri, prin vot, sumele forfetare cu 7.500 de lei, ajungând astfel de la 28.000 de lei, cât primeau până la momentul votului, la 35.500 de lei lunar

Asta înseamnă că reducerea propusă acum de Coaliție le asigură senatorilor și deputaților sume mai mari decât cele pe care le-au primit în ultimii ani. 

Ce salariu are un parlamentar

În prezent, indemnizația de bază a unui parlamentar este de aproximativ 11.000 de lei net. La această sumă se adaugă și alte venituri, în cazul în care senatorul sau deputatul este și membru într-o comisie sau chiar președintele acesteia, dacă este chestor sau lider de grup. 

Pe lângă leafa lunară, aleșilor le este decontată și șederea în Capitală atunci când participă la activitățile Parlamentului, în cazul în care nu au domiciliul în București sau Ilfov.

Citește și: Cine este Irineu Darău, propus de USR la Ministerul Economiei: senator la al doilea mandat, deține o firmă în Franța

Editor : A.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rogobete, după ședința PSD: „Discuţia s-a axat pe responsabilitate”. Cum explică decizia partidului privind pachetul de solidaritate

PSD propune ca bucureștenii rămași fără căldură să nu mai plătească facturile: Nu livrezi un produs de calitate, nu primești banii

Conducerea PSD se reunește, astăzi, la Vila Lac. Schimbări la șefii din București, pachetul de solidaritate PSD pe masa discuțiilor

PSD Bucureşti anunță propunerile pentru conducerea filialelor de la sectoarele 2, 4 şi 6, după ce foștii șefi au demisionat

Partenerii noștri