Live

Ciucă: România a primit o primă tranşă din ajutorul acordat de UE pentru refugiaţii ucraineni

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

România a primit o primă tranşă din ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu cazarea şi masa refugiaţilor din Ucraina, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă, aflat la Suceava.

"Prima sumă de bani de la Uniunea Europeană a ajuns în ţară. Este vorba de 39,1 milioane de euro. Banii respectivi sunt gestionaţi de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Coordonarea întregii activităţi de rambursare a banilor cheltuiţi la nivelul autorităţilor locale pentru ceea ce înseamnă gestionarea refugiaţilor în România se face prin DSU", a afirmat Ciucă.

Prim-ministrul a subliniat că, până în prezent, România a primit peste două milioane de refugiaţi ucraineni, dintre care aproximativ 85.000 au decis să rămână pe teritoriul ţării noastre.

"Avem deja peste două milioane de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţara noastră. Avem 84.000-85.000 care au decis să rămână pe teritoriul naţional. Aproximativ jumătate, 38.000, sunt copii. Aproximativ acelaşi număr sunt femei, iar 6.000 - bărbaţi. Este clar că pe măsură ce fondurile vin de la UE, ele vor acoperi sumele cheltuite de la bugetul de stat, iar de la Guvern, pe baza cererilor venite de la autorităţile locale, banii merg în sprijinul autorităţilor", a adăugat Ciucă, citat de Agerpres.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Un vecin a rupt tăcerea și a spus ce a auzit, după ce oamenii legii au dezvăluit posibila cauză a morții lui Hayden Panettiere

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Schimbare a tacticii de pe linia frontului. Moscova solicită din nou ajutorul Coreei de Nord pentru a trimite militari

Zelenski continuă schimbările în armata Ucrainei. Iuri Pohribnîi este noul comandant al Forţelor Logistice

Moscova a fost atacată cu peste 600 de drone, anunță primarul Sobianin

Ucraina ar putea lansa atacuri asupra Rusiei cu rachete balistice de producție internă în 3-6 luni, afirmă fostul ministru al Apărării

Partenerii noștri