Deciziile anunțate de PSD după ședința de la Vila Lac: „România nu își mai permite tot felul de experimente financiare”
PSD anunță că a decis, la ședința de duminică a Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate. Acesta din urmă vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața creșterii costului vieții, potrivit unui comunicat de presă.
PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă, se arată în comunicat.
„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a spus președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Potrivit PSD, „pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. În același timp, pachetul de solidaritate asigură protecție minimă pentru cei loviți direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap”.
Pachetul constă într-un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.
În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane - 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei; 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei și 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei.
PSD mai spune că e nevoie de o schemă de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei din energie.
„De asemenea, PSD susține ferm că nu va accepta vreun leu tăiat din bugetul Educației, fiindcă reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învățământ. Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili”, se mai arată în comunicat.
Social democrații mai spun că „aprobarea acestor pachete este necesară și trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.”
„PSD va insista pentru continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură și menținerea cuantumului investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025. PSD consideră că, pentru a susține aceste investiții, autoritățile locale trebuie să păstreze, în cotele existente, sumele din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili”, potrivit comunicatului.
Val de demisii în PSD București: liderii mai multor filiale pleacă după eșecul alegerilor din Capitală. Cine le ia locul (surse)
„Unii anti-reformiști ar jubila dacă domnul Bolojan ar pleca de la guvernare”. Ministrul Irineu Darău, despre situația coaliției
Ilie Bolojan nu exclude un guvern minoritar, în plin scandal cu PSD: „Dacă respectam protocolul, multe măsuri ar fi fost adoptate”
Tanczos Barna: „Ilie Bolojan vede altfel anumite lucruri”. Ce spune vicepremierul despre „supărările” PSD din Coaliție
Olguța Vasilescu: „Consultăm membrii PSD înainte de a decide dacă rămânem la guvernare”
Valeriu Stoica: Alianța PSD–AUR ar însemna „moarte politică” pentru social-democrați
Victor Negrescu: PSD nu votează pentru actuala formă a acordului cu Mercosur, fără garanţii din partea Comisiei Europene
Nicușor Dan va începe negocierile cu PSD pentru numirile la șefiile serviciilor secrete. Cine este în cărți
Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat dacă PSD se joacă de-a șoarecele și pisica: „Cine să fie pisica? Coaliția funcționează”
PSD nu a spus însă niciun cuvânt însă despre nemulțumirile legate de guvernare, deși în ultimele săptămâni au fost multe atacuri din partea social-democraților la adresa lui Ilie Bolojan, în primul rând, dar și în ceea ce privește măsurile pe care Executivul le-a decis în privința tăierilor de cheltuieli, și proiectul de buget care urmează să fie făcut în perioada următoare.
A fost o ședință în care Sorin Grindeanu a luat pulsul partidului în privința modului în care PSD rămâne sau nu la guvernare cu PNL, USR, UDMR și implicit, cu Ilie Bolojan ca premier.
De asemenea, s-au pus la punct câteva puncte interne legate de conducerile de la sectoare, în condițiile în care la sectoarele 2, 4 și 6 au rămas fără președinți și au fost câteva discuții interne despre unele alegeri care ar urma să aibă loc în perioada următoare în teritoriu.
În comunicatul pe care Partidul Social Democrat l-a transmis în această seară nu s-a precizat nimic despre acel referendum intern despre care a vorbit Sorin Grindeanu la finalul anului trecut, un referendum în care partidul ar fi trebuit să spună dacă mai vrea sau nu la guvernare.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News