Live

Dragnea refuză să meargă la consultări cu Iohannis. ”Nu îmi place personajul, punct!”

Data actualizării: Data publicării:

Liviu Dragnea a declarat vineri, la Călărași, că el nu va merge la consultările convocate de Președintele Klaus Iohannis pe tema referendumului din 26 mai, pentru că nu îi place ”personajul”

”Vineri acuma? Eu sigur nu merg, dar de la partid vom trimite pe cineva. Nu îmi place personajul, punct!”, a spus președintele PSD, enervat de faptul că jurnaliștii nu l-au întrebat despre subiectul irigațiilor pentru care se afla el la Călărași. Dragnea a pretins că este de acord cu temele propuse de președinte pentru referendum: ”Temele de referendum le susținem în totalitate, va avea o problemă cu cei de la PNL și USR”

 

Iohannis a anunțat joi temele pentru referendumul din 26 mai și a cerut din nou Guvernului să nu dea ordonanțe de urgență pe justiție până când poporul nu-și va exprima voința.

„Intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes național: interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Având în vedere dispozițiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menționate”, se arată în scrisoarea trimisă de șeful Statului către Parlament. 

„Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar. Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici! Cu atât mai mult, aceste fapte sunt inacceptabile atunci când ele sunt săvârșite chiar de cei aleși de ei, de cetățeni, ca să le apere interesele și banul public”, a spus Iohannis.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul lui Klaus Iohannnis de Paște: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis și Michelle Yeoh vor fi premiați de Atlantic Council

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Partenerii noștri