Live

Fiul lui Dragnea și soția lui au chemat poliția pentru că ar fi fost înjurați pe stradă. Ce s-a întâmplat însă când au ajuns ofițerii

Data actualizării: Data publicării:

Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea, și soția acestuia, Gina Alexandra, ar fi fost apostrofați verbal, în urmă cu 10 zile, de fiul unui actor, în timp ce ieșeau dintr-o clădire situată în zona Cotroceni a Capitalei.

Incidentul a fost povestit, pe blog, de către Raluca Feher, care susține că „fiul unui mare actor român” i-a recunoscut pe Valentin Dragnea și pe soția acestuia și a început să strige la ei.

Cei doi ar fi chemat poliția, însă pentru că bărbatul nu îi amenințase și nici nu a devenit violent fizic, ofițerii de poliție nu au luat nicio măsură.

În cele din urmă însă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au deschis dosar penal in rem pentru amenințare și tulburarea liniștii publice, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, Andreea Ceaușu, potrivit Hotnews. Anchetatorii nu cunosc momentan identitatea agresorului.​

„Băiatul lui Daddy are casă în Cotroceni. O viluță modestă, ostentativul e lăsat pentru Brazilia. (...)

Dar uite că micuțul porcar i-a surprins pe toți căci a apărut așa, pe la căderea serii, alături de proaspăta sa soție în mașină dar cum ziceam, strada e strâmtă și din față venea o altă mașină în care era fiul unui mare actor român cu soția dumisale.

Și fiul marelui actor român l-a recunoscut pe fiul meschinului dictator român și el nefiind actor ca tatăl lui, neputând deci să intre în rolul omului calm, pragmatic, periculos în tăceri, să zicem în rolul împăratului Palpatine, a înfipt mâna în claxon și a dat geamul mașinii jos și a strigat: hoților, ticăloșilor, corupților, nu vă e rușine mă să vă bateți joc de țara asta și să furați de la copii săraci, tâlharilor!

Iar băiatul lui Daddy s-a speriat și a rupt-o la fugă, lăsând mașina și soția cea proaspătă în mijlocul străzii. A intrat în vila modestă din Cotroceni și soția cea proaspătă, rămasă singură, a dat și ea geamul jos și a strigat la fiul marelui actor român care gâfâia răpus de frustrare și ciudă că nu poate să facă mai mult decât să strige m**e PSD, nora lui Daddy deci a strigat așa: băăi săracule, tu știi cine suntem noi măi, tu știi băi cine e bărbată-miu, băi gunoiule, tu știi ce o să vă facem băăi? O să vă strivim băăăi nimeniule!

Dar fiul marelui actor nu a băgat-o în seamă. A parcat mașina, și-a luat nevasta și au intrat în casă. În nici 5 minute însă, ce să vezi, nu unul, ci două echipaje de poliție în fața viluței modeste a copilașului lui Daddy. Cu girofaruri pornite, cu milițieni veniți să salveze copilașul lui Daddy: v-au lovit?

Nu. Doar m-au înjurat și mi-au zis m**e PSD.
Deci nu v-au lovit. V-au amenințat?
Nu. Dar aveau un ton amenințător.
Deci nu v-au lovit și nu v-au amenințat. Nu putem să facem nimic.

Proaspăta nevastă vrea sânge. Urlă ca un cihuahua la mormântul stăpânului. Ba nu, urlă ca un tenor căruia i s-a așezat pianul pe picior și pe pian este întinsă cântăreața Adele înainte să slăbească.

Faceți ceva, vreau să-i distrugeți, vreau să moară. (...)

Cele două mașini de poliție pleacă lăsând tinerii căsătoriți complet nesatisfăcuți.

Incompetentă poliția. Mai bine chemam jandarmeria”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Un candidat PSD își face campanie cu un clip în care lasă o fată să cadă lângă el fără să intervină. Apoi a explicat motivul (VIDEO)

Partenerii noștri