Live

Galerie Foto Alexandru Rogobete: „Spitalele noi din România nu mai sunt promisiuni. Sunt realitate”. Cum arată noile investiții

Data publicării:
Alexandru Rogobete. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rogobete a declarat că una dintre cele mai mari investiții medicale realizate prin PNRR se apropie de final la Cluj-Napoca. Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie, construit de la zero cu o finanțare de peste 230 de milioane de lei de la Ministerul Sănătății, a intrat în etapa finală de dotare cu echipamente și tehnologii medicale, urmând să devină operațional în prima parte a anului viitor. Potrivit ministrului, proiectul va deservi pacienți din întreaga regiune și va asigura tratamente complexe la standarde europene.

„Spitalele noi din România nu mai sunt promisiuni. Sunt realitate. Astăzi am vizitat șantierul unui spital nou, care va deveni operațional în prima parte a anului viitor. Este una dintre acele investiții care arată, fără echivoc, că sistemul sanitar românesc se schimbă din temelii”, a scris Alexandru Rogobete, într-o postare pe Facebook.

Ministrul a anunțat că, la Cluj, realizarea uneia dintre cele mai moderne investiții medicale construite prin PNRR, Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie, se apropie de final.

„O clădire ridicată de la zero, construită într-un ritm care demonstrează ce înseamnă responsabilitate, colaborare și viziune clară pentru sănătate. Vorbim despre o investiție de peste 230 de milioane de lei de la Ministerul Sănătății, prin PNRR, aflată în faza decisivă: finisajele sunt finalizate, iar proiectul a intrat în etapa esențială, dotarea cu echipamente medicale și instalarea tehnologiilor care vor face centrul complet funcțional”, a transmis ministrul.

El a mai afirmat că noua infrastructură medicală reunește, într-un singur loc, capacități de tratament la standarde europene: șapte săli de operații modulare, 79 de paturi pentru neurochirurgie, 26 de paturi ATI, imagistică completă, CT, RMN, angiografie, cameră de gardă și sală hibrid multifuncțională.

„Centrul va avea rol regional și va asigura tratamentul rapid al accidentelor vasculare cerebrale, intervenții neurochirurgicale complexe și proceduri inovatoare precum trombectomia endovasculară sau embolizarea preoperatorie”, a adăugat ministrul Sănătății.

Rogobete a mai explicat și faptul că, pentru pacienți, acest lucru înseamnă șanse reale la viață, iar pentru personalul medical, condiții de lucru moderne, sigure și demne.

„Este important pentru mine, personal, să văd finalizate proiecte pe care le-am început și coordonat atunci când eram secretar de stat, iar astăzi, ca ministru al Sănătății, le duc până la capăt. Nu pe hârtie. Nu în machete. Ci în spitale reale, pentru oameni. Ministerul Sănătății construiește primele spitale noi din România de după Revoluție. Este un fapt. Nu un slogan. Le mulțumesc colegilor din Ministerul Sănătății, fără de care aceste investiții nu ar fi fost posibile, și autorităților locale care au gestionat implementarea cu seriozitate și responsabilitate. Mulțumesc primarului municipiului Cluj-Napoca și domnului președinte al Consiliului Județean Cluj pentru grija constantă pe care o au față de sistemul de sănătate și față de comunitate. Am trecut definitiv de etapa promisiunilor. România construiește. Iar determinarea mea de a schimba în bine sistemul medical este totală. Încrederea ne face bine”, a mai spus el.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comuna care dă o lecție Guvernului. Elevii primesc zilnic la școală o masă caldă, plătită de Uniunea Europeană. „Copiii sunt bucuroși”

Nicușor Dan: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc așa”. Președintele îndeamnă românii să se bucure de succese

Prima locomotivă electrică nouă cumpărată de România prin Fondul pentru Modernizare a intrat în circulație

Cseke Attila anunță că aproape 5.000 de investiţii PNRR au fost finalizate: „O să avem câteva sute peste ţinta asumată de România”

Partenerii noștri