Live

O companie japoneză a început să testeze o pastilă împotriva COVID. Tratamentul ar vindeca boala în 10 zile

Data actualizării: Data publicării:
Foto. FOTO: Getty Images

O companie farmaceutică japoneză a început testele clinice cu o pastilă destinată tratamentului COVID, care ar urma să fie administrată zilnic, până la anihilarea virusului. Producătorul japonez Shionogi intră astfel în această cursă alături de alți giganți farma, precum Pfizer sau Merck Sharp & Dohme.

Pastila concepută de laboratorul japonez Shionogi ar urma să fie administrată o dată pe zi, obiectivul ei fiind de a neutraliza virusul într-un interval de zece zile după infectare.

"Scopul nostru este un produs cu administrare pe cale orală sigur, la fel ca Tamiflu sau Xofluza", a declarat publicaţiei The Wall Street Journal directorul general al acestei companii, Isao Teshirogi, dând exemplul acestor două medicamente folosite împotriva gripei.

Totuşi, compania niponă se află în urma laboratoarelor americane Pfizer şi MSD, care sunt într-o fază mai avansată a conceperii unui tratament anti-COVID-19. Pastilele au fost gândite pentru ca bolnavii să le folosească atunci când au simptome uşoare şi sunt acasă, spre deosebire de tratamente precum cel cu Remdesivir, medicament administrat în spitale şi rezervat de obicei bolnavilor în stare mai gravă.

Dar cu atenţia concentrată mai ales asupra vaccinurilor anti-COVID-19, în ultimul an nu s-au înregistrat progrese decisive la acest capitol, tratamentele folosite pentru această boală înregistrând puţine schimbări, scrie Agerpres, preluând agenția EFE.

În cazul Pfizer, această companie a anunţat că pastila sa, administrabilă de două ori pe zi şi al cărei concept este apropiat de cel al Shionogi, ar putea ajunge pe piaţă chiar în cursul acestui an.

În schimb, compania MSD, al cărei tratament se bazează pe o formulă studiată cu ani în urmă ca posibil antidot împotriva Ebola, a declarat că deocamdată pastila sa experimentală anti-COVID-19 s-a dovedit eficientă în reducerea încărcăturii virale a pacienţilor COVID-19 şi ea ar putea reduce riscul de spitalizare.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Diana Buzoianu a auzit ce a spus Florin Prunea despre ea și a rămas ”mască”: ”M-a șocat! E absolut halucinant”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nazare, despre renegocierea contractului Pfizer: „În 2021 am avertizat. Din nefericire, avertismentele mele n-au contat”

Ce-i reproșează fostul ministru Alexandru Rafila lui Nicolae Ciucă în privința vaccinurilor Pfizer: „Ar fi trebuit să fie mai atent”

De ce nu a putut lua fostul ministru al Sănătății Alexandru Rafila o decizie privind vaccinurile Pfizer: Nu puteam alege, din 3 motive

Guvernul, discuții cu Pfizer să transforme cele 600 de milioane euro pe care trebuie să le plătească companiei în medicamente inovative

Partenerii noștri