Live

ANPC a închis unul dintre restaurantele din Parlament. Ce probleme au descoperit inspectorii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ANPC

Protecția Consumatorului a făcut verificări la restaurantele de la Parlamentul României și au găsit probleme, astfel încât au luat decizia de a închide unul dintre aceste restaurante, timp de 6 luni.

Au fost găsite probleme la restaurantul de la Camera Deputaților. În urma neregulilor pe care le-au găsit acolo, inspectorii ANPC au decis să închidă acest restaurant pentru șase luni. În acest timp ar urma să fie remediate aceste probleme, spun cei care au fost în verificări.

Printre problemele găsite, se numără și 700 kg de produse din carne expirate. Multe dintre acestea nici măcar nu aveau date de identificare corespunzătoare. De asemenea, era mâncare gătită de luni de zile, care a fost ulterior congelată, iar inspectorii spun că acest lucru era interzis.

Au găsit și produse care nu aveau trecut gramajul, porțile nu ar fi fost servite la gramajul la care ar fi fost menționat și au mai spus că este nevoie de măsuri suplimentare pe lângă rezolvarea acestor probleme. Este nevoie să se zugrăvească și să spele spațiul, să se curețe ustensilele, pentru că și aici au găsit mai multe probleme.

Este vorba despre produse expirate de două luni sau chiar de un an de zile, susțin inspectorii ANPC. 

Au fost date și amenzi, în jur de 300.000 lei, pentru problemele găsite la acest restaurant din Parlament.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pățești când superi un om influent dintr-un județ. Cazul localului unde procurorul Teodor Niță „a fost tratat cu lipsă de respect”

Black Friday 2026: ANPC avertizează asupra mesajelor care pot induce în eroare. „Nu vă grăbiţi să cumpăraţi”

ANPC anunţă că au intrat în vigoare noi reguli pentru comercianţi. Ce trebuie să știe consumatorii

Buşoi: Urmărim ce se întâmplă pe piaţa carburanţilor, ca să ne asigurăm că nu vorbim despre situaţii în care se speculează

Partenerii noștri