Live

Lucrările la Planșeul Unirii ar putea fi finalizate înainte de termen. Băluță: Cu cel puțin 4-5 luni înainte

Data actualizării: Data publicării:
Foto: captură video Digi24

Lucrările de reabilitare la planșeul din Piața Unirii din București ar putea fi finalizate mai devreme decât era estimat. Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a declarat în emisiunea „Insider Politic" că, cel mai probabil, proiectul va fi încheiat în primăvara anului 2027, cu 4-5 luni înainte de termenul inițial.

Planşeul se va termina la sfârşitul anului acesta, cel mai târziu în primăvara anului următor, cu cel puţin 4-5 luni înainte de termenul prognozat. Avem un dialog constructiv pentru asigurarea resurselor în actualul buget al României, respectiv în programul Anghel Saligny în interiorul coaliţiei. Este o urgenţă pentru Bucureşti, pentru România, pentru că este o lucrare de siguranţă naţională, nu ţine de Sectorul 4 doar sau de Bucureşti", a declarat Daniel Băluţă, în cadrul emisiunii Insider Politic, potrivit News.ro.

Edilul susține că lucrările se derulează conform graficului și compară evoluția cu șantierele Termoenergetica: „Planşerul de la Unirii, lucrarea se derulează conform graficului de execuţie. Nu acelaşi lucru se întâmplă, după cum vedeţi, la şantierele Termoenergetica, ca să aveţi o analiză comparată. Gândiţi-vă că, pentru a schimba o ţeavă pe Bulevardul Ion Mihalache, durează de trei ori mai mult decât ne ia nouă să terminăm planşeul la Piaţa Unirii sau să terminăm un pasaj".

Asocierea de firme care realizează lucrările de reabilitare la planșeul Unirii din București a anunțat că există posibilitatea accelerării ritmului de execuție, însă progresul va fi direct influențat de bugetele alocate de autoritățile publice.

„Suntem, în acest moment, undeva la peste 30% din această lucrare în execuție și mai mult ca sigur putem să progresăm destul de mult în funcție de bugetul alocat pe acest an. Teoretic, această lucrare trebuie realizată în 2027 spre final, dar dorința asocierii este a ea să se termine cât mai repede. Nu știu dacă vom reuși în acest an, într-adevăr este necesară o finanțare suplimentară, nu suplimentară față de contract, ci suplimentară față de bugetarea inițială pe 2026. Una este dacă se va bugeta la nivelul Ministerului Dezvoltării o sumă de 900 de milioane, cât este suna cu tot cu TVA la masă, alta este dacă se vor bugeta doar 300 de milioane", a explicat Erbașu, potrivit Ziare.com.

Amenințări cu blocarea

De la începerea lucrărilor la Planșeul Unirii au existat și amenințări că proiectul ar putea fi blocat. La începutul lunii noiembrie, constructorul susținea că dacă nu primește banii, nu mai lucrează, deoarece Guvernul are facturi restante de 135 de milioane de lei. La acea vreme Guvernul decidea tăierile din contractele finanțate prin Anghel Saligny.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va arăta centrul Bucureștiului după modelul Madrid: planul lui Ciprian Ciucu pentru un oraș european în 10 ani

Un cioban care a vrut să organizeze protestul din Piața Victoriei avertiza în urmă cu o săptămână: Vor fi violențe

Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. George Simion, singurul politician citat

Care sunt cele mai bune oraşe din lume, conform topului Oxford Economics. Ce criterii ia în calcul Indicele Global al Oraşelor

Partenerii noștri