Live

UDMR sfidează decizia Ministerului Finanțelor și depune o nouă lege pentru ajutorul de 1.500 de lei pentru creșă și grădiniță

Data publicării:
Părinți ar trebui să primească un ajutor de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță. Foto: Profimedia Images

UDMR a depus o inițiativă legislativă ce prevede mai multe amendamente la legea care reglementează acordarea unui sprijin în valoare de 1.500 lei pentru părinții cu copii mici, astfel ca beneficiile stabilite să intre din nou în vigoare, cât mai curând posibil, transmite formațiunea politică, într-un comunicat de presă. Ministerul Finanţelor propune suspendarea aplicării acestei măsuri, potrivit unui proiect publicat pe site-ul instituţiei.

Deputatul UDMR de Bihor, Szabó Ödön, inițiatorul proiectului, a declarat că această lege a fost adoptată încă de anul trecut, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2021, însă Ministerul de Finanțe probabil nu a ținut cont, în bugetul de stat pe 2021, de impactul bugetar, și nu a elaborat nici normele de aplicare a legii. 

Acesta a explicat, ca amendamentul depus astăzi în Parlament de UDMR extinde sfera antreprenorială, astfel încât toate întreprinderile ar putea aloca acest sprijin de 1.500 de lei din baza de impozitare pentru serviciile de educație timpurie pentru copiii angajaților:

„Amendamentele clarifică noțiunea de educație timpurie, dar și care sunt instituțiile ce pot beneficia de prevederile legii. Totodată noul act normativ prevede ca în cazul în care părinții au optat pentru tichetele de creșă eliberate de autoritățile locale, nu pot beneficia și de sprijinul de 1.500 de lei din partea statului, eliminându-se astfel o posibilă dublă finanțare pentru același serviciu”, precizează deputatul UDMR.

Szabó Ödön consideră că obiecțiile formulate de Ministerul Finanțelor nu au o bază solidă, atunci când se vorbește despre un impact bugetar de 4,5 miliarde de lei din bugetul de stat pentru acordarea acestui sprijin:

„În momentul de față în România sunt 530 de mii de copii înscriși la grădinițe, din care 280 de mii frecventează grădinițe cu program normal, deci părinții acestor copii nu pot beneficia de un asemenea sprijin, deoarece nu au cheltuieli deductibile. Astfel, principalii beneficiari sunt părinții acelor aproape 250.000 de copii care frecventează grădinițe cu program prelungit, și care au costuri în plus,  pentru masa copiilor, de aproximativ 300 RON pe lună, pe o perioadă de 9-10 luni din an. Dacă se adaugă la această cifră grădinițele private unde se află aproape 30 de mii de copii și creșele, unde merg aproape 20 de mii de copii, în total 650-700 de milioane de lei ar însemna impactul maxim pentru bugetul de stat. Din păcate nu toți părinții pot beneficia de această prevedere deoarece nu lucrează sau lucrează în zone unde angajatorul nu poate să ofere acest sprijin, deci costul real este mult mai mic. Din cele expuse rezultă că această lege este departe de a crea o povară bugetară de 4,5 miliarde, așa cum susține Ministerul Finanțelor.”, a mai declarat acesta.

Parlamentul României a adoptat anul trecut în octombrie legea inițiată de UDMR, care introduce două modificări importante: creditul fiscal de 1.500 de lei pentru întreprinderi și o reducere a bazei de impozitare pentru companii dacă acestea investesc în învățământul dual liceal sau universitar. Acesta din urmă înseamnă că firmele pot deduce din baza lor de impozitare și costurile formării practice în cadrul companiilor, pe lângă educația teoretică, iar acest lucru îl pot face nu doar la nivelul învățământului secundar, dar și în cazul învățământului universitar.

„Mai multe persoane ne-au semnalat faptul că, deși legea a avut lacune juridice, au existat beneficiari ai acestei prevederi, încă din prima lună a anului. Din păcate Ministerul Finanțelor nu s-a străduit să soluționeze problemele apărute,  ci a ales varianta cea mai ușoară, să suspende aplicarea legii. Prin amendamentul depus de UDMR dorim să accelerăm punerea în practică a acestei legi.” a declarat deputatul Szabó Ödön.

„Inițiativa UDMR practic clarifică obiecțiile formulate de către Ministerul Finanțelor, dar trebuie să precizăm că rezolvarea obiecțiilor ar fi fost sarcina Ministerului de resort”, mai arată deputatul UDMR.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Guvernul amână taxa pe lux. Boloş: Impozitul de 0,5% pentru casele și mașinile scumpe, amânat până la 30 septembrie

A fost elaborat Ghidul privind Sistemul naţional e-Transport. Ce obligații au transportatorii

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni din acest an

Partenerii noștri