Live

Suspiciuni de omor, în urma incendiului din județul Buzău în care o femeie a fost găsită carbonizată. Ce au descoperit anchetatorii

Data actualizării: Data publicării:
Suspiciuni de omor, în urma incendiului din județul Buzău în care o femeie a fost găsită carbonizată. FOTO: Inquam Photos

Autoritățile suspectează că femeia ar fi decedat ca urmare a unui incendiu inițiat chiar de către soțul acesteia, pe fondul unor discuții în contradictoriu. Procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În urma cercetărilor la fața locului, autoritățile au descoperit indicii care arată că femeia în vârstă de 60 de ani, găsită carbonizată în locuința sa în urma unui incendiu, ar fi fost victima unei infracțiuni.

"Primele indicii arată că o persoană a dat foc casei unde se afla soţia, a fost găsit un cadavru carbonizat iar autorul ar fi soţul femeii. A fost deschis un dosar penal pentru omor. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din poliţişti, criminalişti, potrivit procedurii. O variantă ar fi că ar fi fost ucisă şi apoi incendiată. Ancheta va stabili ulterior ceea ce s-a întâmplat", a precizat, pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Văsii.

Incendiul a izbucnit la data de 9 septembrie într-o locuință din localitatea Robeasca, județul Buzău. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.

"Incendiul a surprins în locuinţă trei persoane, două dintre acestea (...) au fost scoase de cetăţenii prezenţi la faţa locului, până la sosirea pompierilor, cea de-a treia fiind găsită carbonizată. Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi", a transmis ISU Buzău, conform Agerpres.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un sistem nepotrivit de stingere a incendiilor la Registrul Auto Român a produs o pagubă de 15 milioane de lei (raport)

Incendiu de amploare la un depozit din Chiajna. Pompierii au reuşit localizarea focului

Netanyahu recunoaște că îi revine o parte din responsabilitate pentru evenimentele din 7 octombrie 2023 din Israel

„Fetele erau în mod evident minore”: Legăturile lui Epstein cu Europa de Est

Partenerii noștri