Donald Trump avertizează Taiwanul să nu-și declare independența. Taipeiul răspunde și spune că e „o naţiune democratică, suverană”

Data publicării:
taiwan on map
Foto: Profimedia

Donald Trump a avertizat vineri Taiwanul împotriva oricărei declaraţii de independenţă după ce preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis un mesaj de o rară fermitate, dar insula a reafirmat sâmbătă că este o naţiune „independentă” şi că poziţia SUA nu s-a schimbat, relatează AFP.

Preşedintele american a făcut aceste afirmaţii chiar înainte de a părăsi Beijingul, unde vizita a permis să se vadă o oarecare stabilitate între cele două superputeri, fără a ajunge la mari progrese, fie că este vorba de comerţ, fie că e vorba de Iran, aliat al Chinei.

„Nu vreau ca cineva să-şi declare independenţa şi, ştiţi, să fim apoi obligaţi să parcurgem 15.000 de kilometri pentru a lupta un război”, a spus preşedintele american, potrivit unui extras dintr-un interviu difuzat vineri de canalul Fox News.

„Nu vreau ca cineva să-şi spună «ne proclamăm independenţa pentru că SUA ne susţin»", a insistat el, adăugând că nu a luat încă o decizie privind o vânzare de arme către insulă, al cărei principal susţinător militar este Washingtonul.

„Vreau ca (Taiwanul) să reducă temperatura. Vreau ca China să reducă temperatura", a mai spus Trump.

Joi, cu o fermitate neobişnuită, omologul său Xi Jinping l-a avertizat. „Chestiunea Taiwanului este cea mai importantă în relaţiile sino-americane. Dacă ea este bine tratată, relaţiile între cele două ţări (SUA şi China) vor putea rămâne stabile la nivel global. Dacă ea este tratată greşit, cele două ţări se vor ciocni, adică vor intra în conflict”, i-a transmis el lui Donald Trump.

China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit să o unifice cu restul teritoriul său de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Ea pledează pentru o soluţie paşnică, rezervându-şi în acelaşi timp posibilitatea de a recurge la forţă.

Guvernul din Taiwan a anunţat sâmbătă că insula este o naţiune „independentă”, drept răspuns la declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.

„Taiwan este o naţiune democratică, suverană şi independentă, care nu este subordonată Republicii Populare Chineze”, a declarat ministrul taiwanez al afacerilor externe într-un comunicat, estimând că politica Washingtonului rămâne „neschimbată”.

„În ceea ce priveşte vânzările de arme între SUA şi Taiwan, nu este vorba numai despre un angajament al SUA faţă de securitatea Taiwanului, prevăzută clar de legea privind relaţiile cu Taiwanul, dar şi de o formă de descurajare comună în faţa ameninţărilor regionale”, a insistat ministerul taiwanez pe această temă. 

Citește și: 

China este „unicul risc” la adresa păcii regionale. Replica Taiwanului după avertismentul lui Xi Jinping pentru Donald Trump

Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Unul dintre cele mai scumpe inele, cea mai scurtă logodnă. Mariah Carey a vândut bijuteria de 10 milioane de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani