Live

Transelectrica: Pană majoră de curent în sectorul 2 al Capitalei, după un incident la staţia Fundeni

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, marţi dimineaţa, în urma unui incident petrecut la staţia de transformare Fundeni, au declarat , reprezentanţii Transelectrica.

Incidentul a avut loc la ora 11:14, iar, până la ora 11:40, toţi consumatorii au fost realimentaţi. Este vorba despre un incident care a avut loc la staţia Fundeni, ale cărui cauze sunt acum în analiză”, au precizat reprezentanţii transportatorului de energie.

Aceştia au menţionat că până acum nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor afectaţi.

Staţia Fundeni alimentează partea de est şi de nord-est a Capitalei.

În luna noiembrie 2020, o avarie la aceeaşi staţie, Fundeni, a dus la o pană de curent care a afectat 100.000 de locuitori ai Capitalei.

Această staţie a fost retehnologizată în perioada 2005-2007, echipamentele primare au o durată de 25 de ani, iar cele secundare 10-12 ani. „Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare”, a declarat, în noiembrie, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica.

El a precizat că Transelectrica a iniţiat această procedură de înlocuire a echipamentelor secundare, însă de doi ani de zile procesul este blocat din cauza procedurilor de achiziţie.

Comunicatul Transelectrica:

Marți dimineață, 12 ianuarie 2021, la ora 11.14, în Stația Electrică de Transformare 220/110 kV Fundeni, aparținând CNTEE Transelectrica SA, s-a înregistrat o disfuncționalitate care a afectat nivelul de tensiune de 10 kV din care este alimentată zona de consum adiacentă stației Fundeni. Funcționarea rețelei a fost readusă la parametri normali prin intervenția promptă a personalului operativ, astfel încât la ora 11.40 toți consumatorii afectați au fost realimentați în integralitate. La această oră, echipele specializate fac verificări în vederea identificării cauzei care a condus la producerea evenimentului, analiza finală urmând a fi definitivată în cel mai scurt timp. Stația Electrică de Transformare 220/110 kV Fundeni a fost retehnologizată în perioada 2005-2007”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sebastian Burduja spune că ucrainenii au plătit de fiecare dată când au primit energie din România: Nu au fost făcute discounturi

A fost pusă în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România

Rușii au avariat sau distrus 5 din cele 6 centrale ale celei mai mari firme private de energie din Ucraina

Românii ar fi plătit 1.100 lei în plus în fiecare lună dacă Guvernul nu ar fi plafonat prețurile, spune Ciolacu: „Am acționat corect”

Partenerii noștri