Live

Războiul lui Putin în Ucraina a cauzat distrugeri de 2,4 miliarde de euro la nivelul patrimoniului și sectorului cultural (UNESCO)

Data actualizării: Data publicării:
Monumentul Marii Prințese Olga este acoperit cu saci de nisip în Piața Sfântul Mihail din Kiev. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina a cauzat distrugeri de 2,4 miliarde de euro la nivelul patrimoniului şi al sectorului cultural şi a generat pierderi de 13,9 miliarde de euro pentru veniturile obţinute din divertisment, artă şi turism, a anunţat luni UNESCO, informează AFP. 

Aproximativ 248 de monumente au fost avariate, inclusiv unele care au fost complet distruse, în special în estul ţării, au anunţat reprezentanţii acestei organizaţii a ONU cu sediul la Paris şi al cărei director general, Audrey Azoulay, se află luni într-o vizită în Ucraina. 

Invazia rusă a provocat totodată o prăbuşire a sectoarelor din economia ucraineană asociate culturii, mai ales a "turismului, artelor, sportului, divertismentului, industriei culturale, educaţiei culturale", estimată la pierderi de 15,1 miliarde de dolari (13,9 miliarde de euro), potrivit unui oficial din cadrul UNESCO, citat de Agerpres.

"Le vom susţine pe autorităţile ucrainene în elaborarea unui plan naţional de reconstrucţie a sectorului cultural", a anunţat Audrey Azoulay, care a estimat că nevoia totală de finanţare în privinţa reconstrucţiei şi relansării acestui sector se situează în jurul sumei de 6,4 miliarde de euro. 

Şapte situri culturale şi un sit natural ucrainean se regăsesc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, inclusiv centrul istoric al oraşului Odesa, relativ scutit după un an de război şi care s-a alăturat în 2023 pe lista acestor obiective protejate. 

Alte 16 situri, inclusiv centrul oraşului Cernihiv, avariat în timpul primelor luni ale războiului, apar pe o listă "indicativă" a UNESCO. Autorităţile din Kiev trebuie să depună în perioada următoare candidaturile acestor situri pentru ca ele să fie incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Citește și: Reconstrucția Ucrainei va costa peste 400 de miliarde de euro

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA acuză Rusia pentru atacurile cibernetice în Europa: Condamnăm cu fermitate acțiunile serviciului rus de informații

Geoană, despre situația din Ucraina: „Nu va fi Al Treilea Război Mondial, dar ne îndreptăm către un război prelungit”

Geoană e convins că Rusia se va amesteca în alegerile din țara noastră: „România e o țară pivot pentru NATO și rușii știu asta”

Rusia amenință Occidentul după ce Marea Britanie a dat undă verde Ucrainei să atace teritoriul rus. „E o escaladare directă”

Partenerii noștri