Live

Preţul gazelor a sărit la cel mai mare nivel înregistrat în istorie în această perioadă

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preţul gazelor a sărit la începutul acestei luni de 360 lei/MWh, cel mai mare nivel înregistrat în istorie în această perioadă, cu excepţia anului declanşării conflictului din Ucraina, fiind de aproape 2,5 ori mai ridicat decât cel din urmă cu 7 luni, din februarie, preţ de iarnă.

Gazul cu livrare în ziua de 3 septembrie s-a tranzacţionat la un preţ mediu de 359,98 lei/MWh, cu peste 210 lei mai mare decât cel de 150 de lei înregistrat la finalul lunii februarie, relatează Profit.ro, conform News.ro.

Potrivit unei analize efectuate de operatorul de transport naţional, Transgaz, în perioada 27 februarie-7 septembrie, preţul gazelor pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-au majorat cu 125%.

Evoluţia este influenţată în continuare de situaţia geopolitică din Orientul Mijlociu şi de incertitudinile privind transporturile energetice prin Strâmtoarea Ormuz.

Un alt factor important rămâne nivelul redus al stocurilor. Depozitele europene de gaze sunt încărcate în proporţie de aproximativ 67%, sub media ultimilor ani, de circa 83% pentru această perioadă.

De asemenea, piaţa urmăreşte atent şi evoluţia livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL). O navă din Qatar a traversat recent Strâmtoarea Ormuz, pentru prima dată din luna iulie, iar alte nave se repoziţionează în regiune.

Cotaţiile pentru lunile următoare rămân la niveluri ridicate. Pentru livrările din perioada octombrie 2026 – martie 2027, acestea se situează în prezent între aproximativ 70 şi 75,2 EUR/MWh, cele mai ridicate valori fiind înregistrate pentru începutul sezonului rece.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri, Donald Trump s-a dezlănțuit: ”Cel mai prost din istorie!”. Cerință fără precedent: ”Să-l anulăm”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Planul UE de renunţare la energia rusească pierde teren. Statele membre au alocat sub 20% din investiţiile estimate inițial

Șeful serviciilor speciale din Polonia a dat detalii SUA despre sabotajele Rusiei în țări europene

Avionul lui Volodimir Zelenski, aproape să fie lovit de o dronă după ce a decolat spre Oslo

Polonia ia un împrumut de miliarde de dolari, pentru a cumpăra echipament militar american

Partenerii noștri