Live

Marea Britanie se îndreaptă către recesiune

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Marea Britanie a făcut un pas serios către recesiune, bifând un trimestru de scădere economică. În trimestrul al doilea, contracţia economiei a fost de 0,2%. Este cea mai slabă performanţă a economiei britenice de la sfârșitul lui 2012. Sondajele făcute printre economişti indicau o stagnare, însă evoluţia PIB a fost mult mai slabă.

Cea mai mare influenţă negativă a venit din performanţa foarte slabă a industriei manufacturiere, care a scăzut cu aproape 3% şi a avut de fapt cea mai drastică scădere din primul trimestru din 2009, atunci când de fapt întreaga lume era în derivă din cauza crizei financiare.

Acum Brexitul îşi spune deja cuvântul. Încetinirea era de aşteptat, nimeni nu contesta o astfel de evoluţie, mai ales că ea este vizibilă peste tot în lume. Totuşi, contracţia, chiar şi în perspectiva ieşirii din blocul comunitar, a fost o surpriză şi în acelaşi timp un avertisment pentru guvernul de la Londra.

Sunt însă economişti, nu mulţi, e drept, care spun că Marea Britanie poate evita recesiunea tehnică, adică să scadă două trimestre consecutiv. Însă pentru a evita recesiunea trebuie evitat Brexitul fără acord. Guvernul lui Boris Johnson este dispus şi la această variantă, iar ieşirea dezordonată poate arunca economia în haos.

Evoluţia din regat este importnată şi pentru noi, nu din perspectiva comerţului internaţional, ci a comunităţii mari de români aflată acolo la muncă.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Scandal la cel mai înalt nivel, după ce Rusia a primit ”undă verde”! Ucraina și Estonia, revoltate. Zakharova: ”Șerpi naziști”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie va reveni în programul Erasmus+ din 2027

Regatul Unit pregătește un ajutor suplimentar de milioane de lire sterline şi 120.000 de drone pentru Ucraina

Britanicii vor fi îndemnați să folosească mai mult curent electric în această vară. Li se promit în schimb facturi mai mici

Regina Elisabeta a II-a a fost consternată de referendumul pentru Brexit. Ce i-ar fi spus lui Obama: detalii din cartea unei jurnaliste

Partenerii noștri