Live

România, în topul producătorilor de bere din UE. Cât a produs țara noastră în 2025

Data publicării:
Foto: Getty Images

În 2025, țările Uniunii Europene au produs 34,4 miliarde de litri de bere, Germania fiind lider detașat, în timp ce România a ocupat locul al nouălea în clasamentul producătorilor europeni, potrivit datelor publicate luni de Eurostat.

Cea mai mare parte a berii produse anul trecut în UE, 32,3 miliarde de litri, conţinea peste 0,5% alcool, în timp ce berea cu conţinut scăzut de alcool (sub 0,5%) şi berea fără alcool au reprezentat 2,1 miliarde de litri, scrie Agerpres care citează din datele Eurostat.

Germania a fost principalul producător de bere din UE în 2025, cu o cantitate 7,4 miliarde de litri de bere (21,6% din producţia vândută a UE).

Spania s-a clasat pe locul al doilea (5,3 miliarde de litri; 15,5%), urmată de Polonia (3,5 miliarde de litri; 10,2%).

Lista primilor cinci producători a fost completată de Ţările de Jos (2,4 miliarde de litri; 6,9%) şi Franţa (2,1 miliarde de litri; 6,0%).

Pe locurile următoare se situează Belgia (1,992 miliarde litri de bere), Cehia (1,922 miliarde litri), Italia (1,725 miliarde litri) şi România (1,594 miliarde litri de bere).

În cazul României, cea mai mare parte a berii produse în anul 2025 (1,491 miliarde litri) conţinea peste 0,5% alcool, în timp ce berea cu conţinut scăzut de alcool (sub 0,5%) şi berea fără alcool au reprezentat 103,954 milioane de litri.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Lovitură de teatru! Soția lui Vali Crețu a făcut anunțul, după ce MM a sărit la bătaie: "Nu renunț la niciun euro!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Rămâne un partener apropiat”. Reacție prudentă a UE după ce Islanda a respins reluarea negocierilor de aderare

Prima reacție a premierului Islandei după respingerea aderării la Uniunea Europeană: „Nu e un eșec”

Islandezii aleg prin referendum dacă reiau negocierile de aderare la Uniunea Europeană. S-au deschis secțiile de vot

Spania cere ajutorul UE pentru gestionarea migranţilor în Ceuta

Partenerii noștri