Islandezii aleg prin referendum dacă reiau negocierile de aderare la Uniunea Europeană. S-au deschis secțiile de vot

Data actualizării: Data publicării:
Vot Islanda
Foto: Profimedia

Islanda a suspendat negocierile cu UE în 2013, dar interesul pentru aderarea la Uniune a renăscut pe fondul crizei costului vieții și al provocărilor în materie de securitate.

ACTUALIZARE 12:53 Secţiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT (12:00, ora României) în cadrul referendumului pentru a decide dacă ţara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor. Islandezii îşi vor putea exprima votul până la ora 22:00 GMT.

Știrea inițială. Alegătorii din Islanda se pregătesc să voteze sâmbătă într-un referendum pentru a decide dacă țara lor va relua oficial negocierile de aderare la UE, informează TVP World.

Deși Islanda a devenit țară candidată la aderarea la UE în 2009, această țară insulară nordică a suspendat negocierile de aderare în 2013. Referendumul de sâmbătă nu va decide dacă țara va deveni stat membru al UE, ci dacă vor fi reluate negocierile cu Bruxelles privind aderarea.

Guvernul Islandei a declarat că „dacă și când” se va ajunge la un acord cu Bruxelles în urma unei eventuale reluări a negocierilor, „acordul va fi supus unui al doilea referendum pentru ca poporul islandez să îl accepte sau să îl respingă” în viitor.

Prim-ministrul de centru-stânga al țării, Kristrún Frostadóttir, a anunțat în februarie că guvernul său lucrează la pregătirea referendumului, afirmând că Islanda dorește o cooperare mai strânsă cu partenerii europeni și subliniind valorile democratice comune dintre țara sa și Uniunea Europeană.

Deși Frostadóttir susține reluarea negocierilor de aderare, guvernul său a declarat că referendumul din acest weekend reprezintă „o oportunitate de a remedia” faptul că poporul islandez nu a fost implicat direct în decizia de a iniția negocierile cu UE în 2009.

Dacă sâmbătă majoritatea islandezilor vor vota „Nu”, „aceasta va fi atunci decizia poporului… iar guvernul va respecta rezultatul referendumului”, a declarat administrația de la Reykjavík.

O criză a costului vieții în Islanda și provocările de securitate la nivel global, inclusiv războiul Rusiei în Ucraina, se numără printre motivele pentru care în această țară insulară a renăscut interesul pentru aderarea la blocul comunitar, au arătat sondajele.

Amenințările lansate la începutul acestui an de președintele SUA, Donald Trump, privind anexarea Groenlandei – un teritoriu autonom danez situat la aproximativ 300 de kilometri (186 de mile) de Islanda – au stârnit, de asemenea, un interes reînnoit pentru consolidarea relațiilor cu aliații europeni.

Adăugând la tensiunile din regiunea arctică, Billy Long, persoana aleasă de Trump pentru funcția de ambasador al SUA la Reykjavík, ar fi glumit spunând că Islanda ar deveni un stat al SUA, stârnind un val de proteste în această țară insulară.

Conform datelor sondajelor citate de Reuters săptămâna aceasta, 51,3% dintre respondenți au declarat că susțin reluarea negocierilor de aderare, în timp ce 48,7% se opun negocierilor.

Chiar dacă sâmbătă alegătorii vor opta pentru reluarea negocierilor de aderare cu Bruxelles, drumul Islandei către statutul de stat membru al UE ar putea fi unul îndelungat. Procesul de aderare la blocul comunitar poate dura ani de zile și necesită acordul unanim al statelor membre, precum și reforme economice și judiciare.

Islanda face parte din piața unică europeană și din spațiul Schengen de liberă circulație fără pașaport și îndeplinește deja multe dintre obligațiile impuse statelor membre ale UE, Ministerul Afacerilor Externe al țării estimând că negocierile de aderare, dacă vor fi reluate, ar putea fi finalizate în doar doi ani, potrivit Reuters.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este și ce avere are Nick Rădoi. Afacerile de succes pe care le-a construit în America
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță