Live

Bucureștenii vor aștepta mai mult timp metroul. Metrorex anunță că intervalele de circulaţie a trenurilor pot creşte

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Metrorex

Intervalele de circulaţie a trenurilor de metrou pot creşte în anumite perioade faţă de graficul aprobat, lucru resimţit deja odată cu începerea şcolii, în urma diferitelor situaţii care intervin, precum supraaglomerare, defecţiuni, situaţii medicale sau alte situaţii independente de Metrorex, arată compania, într-un comunicat transmis joi.

„Pentru asigurarea mobilităţii călătorilor pe Magistrala 2 şi pentru menţinerea intervalelor de circulaţie prevăzute în graficele aprobate, Metrorex a introdus în circulaţie trenuri de tip Bombardier în locul trenurilor CAF, aflate în această perioadă la revizie. Menţionăm că reviziile planificate nu pot fi devansate sau întârziate din motive clare ce ţin de siguranţa şi standardele de operare impuse de fabricant şi autorităţile din domeniu. Metrorex depune toate eforturile necesare pentru ca circulaţia trenurilor să se desfăşoare conform graficelor de circulaţie aprobate, în condiţii de siguranţă, regularitate şi confort. Cu toate acestea, ca urmare a diferitelor situaţii care intervin în circulaţia trenurilor, supraaglomerare, defecţiuni, situaţii medicale sau alte situaţii independente de Metrorex, intervalele de circulaţie pot creşte în anumite perioade faţă de graficul aprobat, lucru resimţit deja odată cu începerea şcolii", susţine Metrorex.

Potrivit companiei, având în vedere că modificările sunt dinamice şi adaptate cât mai mult nevoilor de călătorie, intervalul de succedare a trenurilor se modifică de la caz la caz.

Metrorex susţine că monitorizează situaţia permanent pentru a dispune măsurile necesare în vederea optimizării capacităţii de transport cu reducerea intervalelor de succedare a trenurilor.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Metroul s-ar putea opri. Sindicate: Lipsa bugetului pune în pericol plata salariilor. „Conturile Metrorex sunt aproape goale”

Călător căzut pe șine la staţia de metrou Ştefan cel Mare. Aglomerație mare, circulaţia trenurilor a fost reorganizată

Costul real al unei călătorii cu metroul este 14 lei, fără compensaţia acordată Metrorex, spune șeful sindicatului de la metrou

Șeful sindicatului de la metrou critică modul de conducere al Metrorex: „Sunt cam multe femei care iau decizii”

Partenerii noștri