Live

Circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroportul Henri Coandă va fi închisă temporar între 9 şi 11 aprilie. Anunțul CFR

Data publicării:
Foto: CFR Călători

Circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi suspendată temporar în perioada 9 - 11 aprilie, în intervalul orar 9:00 - 13:40, 14 curse pe relaţia Bucureşti Nord-Aeroport urmând să fie anulate, informează CFR SA.

Suspendarea circulaţiei este determinată de reviziile bianuale la electromecanismele de macaz şi la schimbătoarele de cale pe relaţia Bucureşti Nord - Mogoşoaia, conform reglementărilor feroviare.

"Reviziile bianuale la electromecanismele de macaz şi la schimbătoarele de cale, dar şi lucrările de buraj mecanizat şi profilare piatră spartă prevăzute de reglementările feroviare, se vor desfăşura timp de trei zile pe intervalul Bucureşti Nord - Pajura - Mogoşoaia, cu închiderea temporară a circulaţiei trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord - Pajura - Mogoşoaia - Aeroport, între orele 09:00 - 13:40", precizează sursa citată, printr-un comunicat.

Astfel, în zilele de 9, 10 şi 11 aprilie legătura directă spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Henri Coandă (AIHC) va fi asigurată de Societatea de Transport Bucureşti Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab - Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în intervalul orar 09:00 - 13:40, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute. Traseul este următorul: pe sensul de mers Gara Basarab - Aeroportul Internaţional Henri Coandă: Gara Basarab - Bd. Dinicu Golescu - Piaţa Gării de Nord - Calea Griviţei - Str. Clăbucet - Str. Aviator Popişteanu - Bd. Expoziţiei - Piaţa Presei Libere - Şos. Bucureşti-Ploieşti - Alei Aeroport Henri Coandă - Aeroport Henri Coandă Sosiri; pe sensul de mers Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Gara Basarab: Aeroport Henri Coandă - Alei Aeroport Henri Coandă - Şos. Bucureşti-Ploieşti - Bd. Mărăşeşti - Bd. Expoziţiei - Str. Aviator Popişteanu - Str. Dornei - Str. Puţul lui Crăciun - Bd. Ion Mihalache - Calea Griviţei - Piaţa Gării de Nord - Bd. Dinicu Golescu - Gara Basarab.

În perioada desfăşurării lucrărilor feroviare, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători - CFR Călători şi Transferoviar Călători - anularea a 14 curse dintre cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulaţie pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti T1, celelalte trenuri respectând programul de circulaţie stabilit în Mersul Trenurilor.

Cele 8 curse CFR Călători anulate sunt: R 7917, R 7919, R 7921 şi R 7923 pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroport, respectiv R 7920, R 7922, R 7924 şi R 7926 pe relaţia Aeroport - Bucureşti Nord.

Cele 6 curse Transferoviar Călători anulate sunt: R 10111, R 10113 şi R 10115 pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroport, respectiv R 10110, R 10112 şi R 10114 pe relaţia Aeroport - Bucureşti Nord.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un om a murit iar altul a fost rănit după ce o mașină a fost izbită de trenul Budapesta - București

Cătălin Drulă transmite că falimentul CFR Călători e aproape, compania având pierderi de peste 1 miliard de lei

Un bărbat a vrut să urce în avion cu doi șerpi ascunși în pantaloni

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște

Partenerii noștri