Live

Elev amendat cu 2.500 de lei după ce a intrat la cursuri cu un pistol airsoft. El ar fi cumpărat arma de pe un site cu anunţuri

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Un elev în vârstă de 17 ani de la o unitate de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea a primit o amendă de 2.500 de lei după ce a fost prins la cursuri cu un pistol de tip airsoft asupra sa, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut luni, conducerea şcolii fiind cea care a anunţat autorităţile că tânărul a venit înarmat la şcoală.

"Jandarmii care se aflau în apropierea unităţii de învăţământ au intervenit imediat, iar în urma verificărilor efectuate, au descoperit asupra tânărului de 17 ani, un pistol de tip airsoft. Întrebat cum a intrat în posesia lui, acesta le-a răspuns jandarmilor că a cumpărat pistolul de pe un site cu anunţuri, de la un necunoscut", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale, citat de Agerpres.

Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea a menţionat că pentru acest tip de arme este nevoie de un aviz special, neputând fi achiziţionate de minori şi nici folosite în public, deoarece deşi sunt considerate de mulţi drept jucării, ele pot fi periculoase.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Focuri de armă în Capitală. Un bărbat a tras cu un pistol airsoft în sectorul 6

Un tânăr a fost împuşcat într-un parc din Ploiești. Polițiștii au arestat două persoane

Doi bărbaţi au fost împuşcati într-o spălătorie auto din oraşul Pantelimon. Cum a fost sesizată poliţia

Bărbat din Bucureşti, reţinut după ce a tras cu un pistol tip airsoft în tramvai. A distrus geamurile unui balcon și ale unor magazine

Partenerii noștri