Live

Cancelarul german Merz a anulat o convorbire cu Trump după o postare pe rețelele sociale în care acesta lăuda victoria AfD

Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul german Friedrich Merz. Foto: Profimedia

Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică programată cu președintele SUA, Donald Trump. Anularea a avut loc după ce Trump a lăudat victoria partidului extremist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, care va face Germania „măreață din nou”, relatează The Guardian.

Un purtător de cuvânt de-ai lui Merz a refuzat să ofere un motiv pentru anulare, dar a precizat, ca răspuns la întrebările jurnaliștilor, că aceasta nu s-a datorat unor conflicte de program, a relatat AFP.

Trump, într-o postare pe platforma sa Truth Social, a salutat „noaptea cu adevărat mare” pentru AfD, și a folosit abrevierea MGGA, o referință aparentă la o versiune adaptată a sloganului caracteristic al lui Trump, „make Germany great again.”

„Uau! Partidul populist din Germania tocmai a avut o noapte cu adevărat mare. În sfârșit s-au săturat de regulile și reglementările absolut oribile privind imigrația, care au afectat atât de grav Germania. SUNT ÎN ASCENSIUNE și nu mai sunt dispuși să accepte asta! MGGA!!! Președintele DJT”

AFP a precizat că purtătorul de cuvânt al lui Merz nu a răspuns direct la comentariile lui Trump și a refuzat să comenteze dacă există o legătură între cele două evenimente, dar a menționat că Merz s-a opus frecvent, „în termeni generali”, „amestecului sau comentării situației politice interne, în special în ceea ce privește alegerile”.

Cancelarul german Friedrich Merz a avut o confruntare dură în Parlament cu liderul AfD, Alice Weidel, numind partidul acesteia „o forță distructivă” și afirmând că politica sa privind migrația ar echivala cu o „epurare etnică” în rândul lucrătorilor calificați.

Liderul Executivului de la Berlin s-a adresat Bundestagului după victoria categorică obținută de partidul antiimigrație în landul estic Saxonia-Anhalt, unde a câștigat aproape 44% din voturi.

În același timp, scorul conservatorilor cancelarului s-a redus la jumătate, notează BBC.

Weidel le-a spus parlamentarilor că alegătorii au demonstrat că alianța lui Merz cu centrul-stânga este un eșec total și că timpul cancelarului la putere s-a încheiat.

Merz a ripostat, susținând că AfD a afectat interesele Germaniei prin sprijinul acordat Rusiei și că politica de „remigrație” promovată de formațiune ar afecta milioane de persoane.

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Șocant”: Marius și-a ucis colegul prin otrăvire. A fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă. Motivul crimei

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump spune că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Polonia ia un împrumut de miliarde de dolari, pentru a cumpăra echipament militar american

Anchetă în Irlanda cu privire la o „dronă mare şi neagră” care a survolat coasta de est înaintea unei vizite private a lui Trump

Lucrările de construcţie s-au intensificat pe Muntele Kolang, unde se bănuiește că ar fi complexul nuclear iranian (analiză)

Partenerii noștri