Live

China afirmă că nu va exista un al doilea val COVID-19, pentru că 80% din populaţia sa a fost infectată

Data publicării:
China anunță peste 4 milioane de cazuri de COVID-19 pe zi. Foto: Profimedia Images

Posibilitatea unei noi crize de COVID-19 în China în următoarele două sau trei luni este puţin probabilă, în condiţiile în care 80% din populaţia chineză a fost infectată, a declarat sâmbătă, Wu Zunyou, epidemiolog şef la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din China, relatează Reuters.

Deplasarea masivă a populaţiei cu ocazia sărbătorilor care marchează începutul Anului Nou din calendarul chinezesc poate contribui la răspândirea coronavirusului, sporind numărul infecţiilor în unele zone, însă un al doilea val de COVID-19 este puţin probabil în viitorul apropiat, a dat asigurări Wu Zunyou pe reţeaua de socializare Weibo, scrie Agerpres. 

Sute de milioane de persoane călătoresc pe teritoriul Chinei pentru a-şi vizita familiile cu prilejul acestor sărbători după ridicarea restricţiilor sanitare, autorităţile temându-se de noi creşteri a cazurilor de COVID-19 în zonele rurale mai puţin echipate pentru a face faţă unor focare importante de coronavirus.

După ce a impus unele dintre cele mai stricte măsuri din lume timp de aproape trei ani prin lockdownuri, carantină obligatorie, testări în masă şi depistarea contacţilor, China a renunţat brusc la politica sa „zero-COVID” pe 7 decembrie. De atunci, ţara se confruntă cu un val masiv de infectări.

China a depăşit vârful cazurilor de COVID-19 în clinici şi în unităţile de primiri urgenţe, a declarat joi un oficial al Comisiei Naţionale de Sănătate.

Aproape 60.000 de persoane cu coronavirus au murit în spitale până pe 12 ianuarie, la aproximativ o lună după ce Beijingul a abandonat politica „zero-COVID”, conform datelor guvernamentale.

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înainte să-și viziteze aliații din Serbia și Ungaria, dictatorul chinez se va întâlni cu Macron și Von der Leyen la Paris

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Jumătate din plăţile făcute de Rusia pentru mărfuri din China au avut loc prin intermediari

China începe producția în masă a taxiurilor zburătoare. Primele zboruri comerciale, programate în 2025

Partenerii noștri