Live

Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, confirmă: Reprezentanții serviciilor secrete ucrainene și ruse s-au întâlnit la Abu Dhabi

Data publicării:
Iuri Ușakov, consilier pe politică externă al lui Putin. Foto: Profimedia

Consilierul președintelui rus Iuri Ușakov a confirmat că o întâlnire între reprezentanții serviciilor speciale ucrainene și ruse a avut loc la Abu Dhabi pe 25 noiembrie, relatează Ukrainskaia Pravda.

 „Au fost reprezentanți care făceau o treabă serioasă. Aceștia sunt reprezentanți ai serviciilor speciale ale Ucrainei și Rusiei. Se întâlnesc periodic și discută probleme sensibile, în special cele legate de schimbul de prizonieri”,  a spus Ușakov.

Potrivit spuselor sale, în timpul acestei întâlniri a apărut  un nou reprezentant al SUA care se ocupă acum de problema ucraineană.

„De asemenea, a apărut acolo și a avut o întâlnire, din câte am înțeles, cu reprezentanți ai Ucrainei și, se pare, acest lucru a fost discutat în prealabil. Și s-a întâlnit și cu reprezentanții noștri pe neașteptate”, a adăugat acesta.

Ușakov a declarat că la întâlnirea serviciilor speciale ale Ucrainei și Rusiei, delegația rusă a inclus reprezentanți ai serviciilor relevante care se ocupă de probleme practice - „foarte complexe, delicate și așa mai departe”. În același timp, potrivit acestuia, persoana prezentă din partea rusă nu era directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, ci altcineva.

Anterior, presa occidentală a relatat că, pe 25 noiembrie, o delegație ucraineană condusă de șeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei, Kirill Budanov, se afla la Abu Dhabi împreună cu delegația americană.

Pe 25 noiembrie, presa occidentală a relatat că negocierile dintre delegațiile rusă și americană privind planul de pace actualizat au început cu o zi înainte la Abu Dhabi.

Astfel, pe 25 noiembrie, secretarul Armatei mericane, Dan Driscoll, și-a continuat întâlnirile cu delegația rusă în capitala Emiratelor Arabe Unite. O delegație ucraineană condusă de șeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei, Kirill Budanov, se află și ea acolo.

 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cinci avioane-cisternă ale Forțelor Aeriene ale SUA, lovite de o rachetă iraniană în timp ce staționau la o bază aeriană saudită

Iranul califică drept o „glumă” sprijinul acordat de Ucraina aliaţilor SUA din Golf în lupta împotriva dronelor

Slovacia renunţă să mai blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei

Trump spune că multe ţări vor trimite nave pentru a asigura securitatea Strâmtorii Ormuz și „speră” la ajutor de la Franța şi China

Partenerii noștri