Live

Germania își anunță „sprijinul deplin” pentru aderarea Finlandei la NATO

Data publicării:
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Finlandei, Sauli Niinisto. Foto: Profimedia Images

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și-a anunțat susținerea pentru aderarea Finlandei la Alianța Nord-Atlantică, după ce prim-ministra și președintele acestei țări au anunțat că va fi început acest demers, relatează CNN. Decizia Finlandei, o țară tradițional neutră, vine ca urmare a invadării Ucrainei de către ruși în 24 februarie.

Cancelarul Scholz a oferit, joi, „sprijinul deplin” al Germaniei pentru aderarea Finlandei.

„Salut decizia Finlandei de a exprima direct dorința de aderare imediată la NATO”, a scris Olaf Scholz pe Twitter.

„Într-un apel telefonic cu președintele Niinisto, am asigura Finlanda de întreg sprijinul guvernului Germaniei”, a mai precizat cancelarul german. Președintele Finlandei a spus și el, pe Twitter, că a discutat cu șeful guvernului de la Berlin despre aderarea Finlandei.

„Finlanda este recunscătoare pentru sprijinul Germaniei”, a scris Niinisto, care a mai precizat și că a discutat despre nevoie de a obține pacea în Ucraina.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Rusiei după ce Japonia a protestat față de vizita lui Putin în insulele Kurile

Ucraina a propus Rusiei o încetare a focului asupra ţintelor civile în Marea Neagră (surse)

Ucraina cere UE un ajutor de 220 de milioane de euro pentru agricultorii afectați de război și secetă

„Este pentru prima dată”. Un rus a fost arestat în Polonia, pentru o tentativă de „execuţie” a unui cetăţean americano-ucrainean

Partenerii noștri