Live

Joe Biden către Vladimir Putin: Rusia va plăti „un preţ teribil” dacă va invada Ucraina

Data publicării:
Joe Biden şi Vladimir Putin la summitul de la Geneva, din iunie 2021. Foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA, Joe Biden i-a transmis preşedintelui rus, Vladimir Putin, că Rusia va plăti „un preţ teribil” şi va avea de înfruntat consecinţe economice devastatoare, dacă va invada Ucraina, informează Reuters.

„I-am transmis cât se poate de clar preşedintelui Putin că, dacă intră în Ucraina, consecinţele economice pentru ţara sa vor fi devastatoare, devastatoare”, a spus Joe Biden într-o întâlnire avută sâmbătă cu presa americană.

Biden a mai menţionat că posibilitatea ca SUA să trimită unităţi de luptă în Ucraina, în cazul unei invazii ruse, „nu a fost niciodată o opţiune”, chiar dacă SUA şi NATO ar putea trimite forţe suplimentare în ţările din flancul estic al NATO.

Preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin au avut săptămâna trecută o convorbire telefonică de două ore. Biden i-a transmis cu acest prilej omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu „sancţiuni severe, în special economice” în cazul unei escaladări militare în Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus lui Joe Biden că responsabilitatea nu ar trebui transferată pe umerii Rusiei, deoarece NATO este cea care face încercări periculoase de a cuceri teritoriul ucrainean și de a dezvolta potențialul militar la granițele ruse.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Toți au aplaudat! Ce a spus Marion Bartoli pe teren despre Sorana Cîrstea, care a revenit în sferturi la Roland Garros după 17 ani

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crioterapie, porci „pitici” și organe imprimate 3D: Culisele misiunii de 26 de miliarde de dolari a lui Putin pentru a trăi veșnic

Copiii lui Putin, crescuți „ca niște europeni educați”. Cât câștigă bonele occidentale și despre ce nu au voie să vorbească

Oana Țoiu, despre originea dronei din Galați: „Știm clar că e rusească. Și am un mesaj pentru Vladimir Putin”

Lukaşenko o exclude pe Giorgia Meloni din dialogul cu Moscova: „Este o femeie, nu poate negocia”. Ce i-a propus lui Macron

Partenerii noștri