Live

Lavrov: Încercările de a soluţiona criza din Ucraina fără a ţine cont de interesele Rusiei sunt inutile

Data publicării:
Serghei Lavrov afirmă că orice soluție pentru conflictul din Ucraina trebuie să țină cont de interesele Rusiei. Foto: Profimedia

Orice încercare de a rezolva criza din Ucraina trebuie să ţină cont de interesele Rusiei şi să includă participarea acesteia, au declarat miniștrii de externe de la Moscova și Beijing, în cadrul vizitei pe care Wang Yi o face în Rusia. Potrivit lui Serghei Lavrov, încercările de a soluționa criza din Ucraina care nu țin cont de interesele Rusiei sunt inutile.

China şi Rusia urmăresc politici externe independente, iar cooperarea dintre cele două părţi nu vizează o terţă parte şi nu va fi influenţată de o terţă parte, a declarat marţi ministrul chinez al Afacerilor Externe, Wang Yi.

„China şi Rusia ar trebui să urmeze tendinţa de progres a vremurilor, să îşi manifeste responsabilităţile ca ţări importante, să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale cuvenite şi să consolideze coordonarea strategică”, a spus Wang într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Beijing, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Wang Yi se află în Rusia, unde va purta marţi discuţii privind securitatea strategică.

Luni, miniştrii de externe rus şi chinez au declarat că „orice încercare de a rezolva criza din Ucraina trebuie să ţină cont de interesele Rusiei şi să includă participarea acesteia”.

„Părţile au discutat în detaliu situaţia din Ucraina şi au remarcat inutilitatea încercărilor de a soluţiona criza fără a ţine cont de interesele Rusiei şi, mai ales, de participarea acesteia”, a declarat Ministerul de Externe al Rusiei după discuţiile dintre Serghei Lavrov şi Wang Yi.

Wang Yi se află în Rusia de luni până joi pentru discuţii pe teme de securitate. 

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Obiect prăbușit în estul Poloniei, crater de 10 metri. Donald Tusk: „Toate indiciile arată că a fost o rachetă balistică rusească”

Ce l-a făcut pe Trump să-și schimbe atitudinea față de Ucraina? Explicația unui fost diplomat american

Jurnalista rusă Daria Șipaceva, condamnată la 12 ani de închisoare pentru trădare. Procesul a fost secret

Trump schimbă abordarea privind AI: administrația SUA analizează noi măsuri de control. „Nu vrem să ajungem pe locul doi după China”

Partenerii noștri