Live

Coreea de Nord şi-a anulat în ultimul moment, fără nicio explicație, primul zbor comercial extern din ultimii trei ani

Data publicării:
Avioanele Air Koryo nu au mai efectuat curse comerciale externe de trei ani. Foto: Profimedia

Compania aeriană națională din Coreea de Nord, Air Koryo, care urma să efectueze luni primul zbor comercial în afara ţării după mai bine de trei ani, şi-a anulat zborul în ultimul moment.

Coreea de Nord a fost prima ţară care şi-a închis graniţele în 2020, când în China au fost înregistrate primele cazuri de virus misterios care urma să provoace pandemia de COVID-19.

Phenianul şi-a ţinut de atunci graniţele închise, cu rare excepţii.

Un zbor Air Koryo, programat iniţial pentru Beijing luni dimineaţă la 09:50 (01:50 GMT), a fost anunţat în mod neaşteptat ca fiind „anulat” după o întârziere de două ore, a anunțat AFP, potrivit Agerpres.

Mai multe mass-media urmăreau sosirea acestui zbor care ar fi fost pentru Coreea de Nord prima sa legătură comercială cu ţări străine de după 2020.

Air Koryo nu a oferit nicio explicaţie pentru această anulare, a precizat pentru AFP aeroportul din Beijing.

Compania nu a putut fi contactată imediat, deoarece birourile sale din centrul Beijingului erau închise.

Acolo erau vizibile broşuri în coreeană şi engleză.

Un angajat din clădirea în care se află Air Koryo a declarat pentru AFP că personalul merge acolo doar ocazional.

Totuşi, după trei ani de izolare din cauza COVID-19, semnele unei posibile redeschideri a graniţelor nord-coreene se înmulţesc.

Coreea de Nord își redeschide granițele?

Luna trecută, oficiali ruşi şi chinezi au participat la o paradă militară la Phenian, fiind primii străini cărora li s-a permis să viziteze Coreea de Nord în ultimii ani.

Coreea de Nord a trimis şi sportivi din China săptămâna trecută la o competiţie de taekwondo din Kazahstan.

Niciun sportiv care reprezintă Coreea de Nord nu a fost văzut concurând în străinătate de când a început pandemia.

„Există semne privind redeschiderea graniţelor de către Coreea de Nord”, a comentat la Seul pentru AFP Ministerul sud-coreean al Unificării.

„Dar încă nu este clar (în această etapă) dacă redeschiderea va fi completă sau graduală şi limitată”, a adăugat ministerul.

Conform site-ului specializat în Coreea de Nord NK News, Air Koryo trebuie să efectueze două zboruri în zilele următoare între Vladivostok (Rusia) şi Phenian.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Pus ”la zid” de toată planeta, a ajuns să-i ceară ajutorul lui Trump! Președintele SUA, gata să-i dea lovitura de grație

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„China crede că poate îmblânzi natura”. Cel mai mare baraj din lume, într-o zonă seismică. Risc major pentru sute de milioane de oameni

Coreea de Nord acuză NATO că își extinde pregătirile de război prin planul privind rețeaua de aprovizionare cu combustibil

Cum se folosește China de modelele de inteligență artificială ale SUA pentru a-și antrena propriile sisteme de apărare

10 țări avertizează: IT-iști nord-coreeni lucrează pentru companii străine sub identităţi false și finanțează programul nuclear

Partenerii noștri