Live

Deznodământ în cazul femeii creștine condamnate la spânzurare în Pakistan. Curtea Supremă a anunțat o decizie finală

Data publicării:
Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie în urmă cu opt ani, dar Curtea Supremă din Pakistan a anulat decizia

Curtea Supremă din Pakistan a respins definitiv petiția pentru condamnarea la moarte a Asiei Bibi, femeia creștină acuzată de blasfemie, și a menținut decizia de achitare a acesteia, dată în luna octombrie a anului trecut, scrie The Telegraph.

Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie în urmă cu opt ani, dar Curtea Supremă din Pakistan a anulat decizia

A fost ultima barieră legală în calea libertății Asiei Bibi, care a petrecut deja opt ani întemnițată într-o carceră, fără a-și putea vedea soțul sau cei cinci copii.

Asia Bibi va putea părăsi Pakistanul pentru a primi azil peste hotare, cel mai probabil în Canada, acolo unde se află acum o parte din familia ei. 

Chinul femeii a început în 2010, când a fost condamnată la moarte prin spânzurare, acuzată că l-a insultat pe profetul Mahomed și a băut apă din cana pe care le-o ducea unor fermieri musulmani.

Cazul Asiei Bibi a divizat societatea pakistaneză. Doi politicieni care au încercat să o ajute și să relaxeze legile privind blasfemia au fost asasinați de către radicalii islamiști.

Autoritățile din Pakistan se pregătesc acum pentru un nou val de proteste violente, așteptate după decizia finală de achitare a femeii. Trupele paramilitare au fost detașate în mai multe zone ale capitalei Islamabad.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan a anunțat ce plan are după acordul de apărare semnat cu Arabia Saudită şi Pakistan

Armistiţiul dintre SUA şi Iran ar putea fi prelungit cu încă 90 de zile, au dezvăluit surse pakistaneze

„NATO al musulmanilor sunniți”: ce ar putea reprezenta noul pact de apărare Turcia - Arabia Saudită - Pakistan și ce întrebări ridică

Bashar al-Assad, condamnat la moarte pentru mai multe infracţiuni. Fostul dictator se află în exil la Moscova

Partenerii noștri