Sari la conținut

Apel disperat al soțului femeii care a scăpat de condamnarea la moarte în Pakistan. Ce s-a întâmplat cu Asia Bibi după ce a fost eliberată

Asia Bibi, femeia creștină achitată de Curtea Supremă din Pakistan după ce fusese condamnată la moarte pentru blasfemie, a fost eliberată din închisoare. Decizia judecătorilor a stârnit un val de proteste violente la Islamabad, unde mai mulți islamiști au cerut ca femeia să fie spânzurată, relatează The Guardian.

asia bibi

Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie în urmă cu opt ani, dar Curtea Supremă din Pakistan a anulat decizia

Oficialii au infirmat faptul că Asia Bibi ar fi părăsit țara și au precizat că aceasta a fost eliberată din închisoare și adusă cu avionul la Islamabad, unde a fost plasată într-un loc secret, din cauza amenințărilor cu moartea pe care le-a primit.

Atât soțul, cât și copiii Asiei Bibi au fost plasați sub protecția poliției, de teamă ca islamiștii să nu îi ucidă, așa cum au amenințat. Ashiq Masih, soțul femeii, a lansat un apel disperat la comunitatea internațională, implorând să fie protejați și să fie lăsați să plece din țară în Franța, Canada sau Spania, trei dintre statele care le-au oferit azil.

„Ajutați-ne să ieșim din Pakistan. Suntem extrem de îngrijorați deoarece viețile noastre sunt în pericol. Nu mai avem nimic de mâncare, pentru că nu putem ieși din casă să cumpărăm alimente”, a transmis soțul femeii.

Autoritățile din Pakistan susțin însă că nu îi pot permite acesteia să părăsească țara, întrucât există o petiție a unui avocat radical islamist care cere să se reia procesul, iar achitarea să fie abrogată. Evaluarea unor astfel de cereri poate dura și ani de zile în Pakistan.

Avocatul Asiei Bibi a părăsit Pakistanul în acest weekend și s-a refugiat în Olanda, unde a cerut azil politic.

Și Italia s-a arătat dispusă să îi ofere azil femeii și familiei sale. Ministrul de Interne Matteo Salvini a declarat că Italia va face „tot ce este omenesc posibil” pentru a se asigura că femeia și familia sa sunt în siguranță.

Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie după ce a băut apă din cana pe care o ducea unor fermieri musulmani. Aceștia i-au cerut apoi să se convertească la islam, argumentând că nu mai pot bea apă după ea, întrucât „religia ei este murdară”. Când femeia a refuzat să se convertească, a fost bătută și acuzată că l-a insultat pe profetul Mahommed. Opt ani a stat închisă în carceră Asia Bibi, până când a fost achitată de Curtea Supremă, în urmă cu o săptămână.

Radicalii islamiști au organizat proteste violente și au îndemnat inclusiv la asasinarea celor trei judecători care au achitat-o pe femeie. Au fost luate măsuri speciale și pentru protecția acestora, întrucât ei au primit amenințări cu moartea și li s-a comunicat că „nu vor mai fi niciodată în siguranță în Pakistan”.

Etichete: islamism , pakistan , blasfemie , condamnare la moarte , asia bibi , profetul mohammed

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale