Live

„Documentul pervers” care a schimbat soarta României a fost expus în premieră

Data publicării:

Documentul prin care a fost hotărâtă soarta României după cel de-Al Doilea Război Mondial este pentru prima dată prezentat publicului.

Hârtia, semnată în 1944 de premierul britanic, Winston Churchill, şi liderul URSS, Iosif Stalin, este expusă de azi la Arhivele Naţionale din Londra. Vedem scris pe foaia de hârtie, numită de Churchill „documentul pervers”, cum Uniunea Sovietică şi Marea Britanie şi-au împărţit zonele de influenţă în Balcani.

Fostul premier britanic a scris cu mâna sa că în România 90% vor dicta sovieticii şi doar 10% Occidentul. România este singurul stat în care URSS şi-a dorit să aibă o influenţă atât de mare.

În Bulgaria, procentele de influenţă au fost stabilite la 75% pentru ruşi şi 25% pentru Occident, în timp ce Ungaria şi Iugoslavia urmau să fie controlate în proporţii egale de URSS şi Vest.

În schimbul acestor concesii făcute sovieticilor, Winston Churchill a obţinut controlul occidental asupra Greciei în proporţie de 90%.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Picturile lui Winston Churchill, expuse la Londra: zeci de tablouri realizate de fostul premier britanic. „Avea o latură jucăușă”

„Securiştii ascultau şi rock(eri)”. CNSAS dezvăluie cum Securitatea îi supraveghea pe tinerii „infectaţi” de muzica occidentală

Cât de repede s-ar încheia războiul din Ucraina dacă Putin ar „dispărea”. Mihail Kasianov dă exemplul morții lui Stalin din 1953

Eroii nu mor niciodată. Mircea Răceanu și demnitatea rezistenței în fața comunismului

Partenerii noștri