Live

Premierul australian critică declarațiile „josnice” şi „jignitoare” ale lui Erdogan după atentatul de la Christchurch

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.tr

Premierul australian Scott Morrison a denunţat miercuri drept „nechibzuite”, „josnice” şi „jignitoare” declaraţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan după atentatul comis de către un extremist australian în două moschei la Christchurch, în Noua Zeelandă, soldat cu 50 de morţi, relatează Huffington Post, citat de News.ro.

Foto: Guliver/GettyImages

Scott Morrison i-a cerut lui Erdogan să-şi retragă declaraţiile şi a avertizat că „toate opţiunile sunt pe masă” în ceea ce priveşte relaţiile între Australia şi Turcia.

„Acesta nu este un act izolat, este ceva organizat”, a spus el într-un discurs de campanie pe care l-a susţinut în vestul Turciei, cu două săptămâni înaintea alegerilor locale.

„Ei sunt pe cale să ne testeze prin mesajul pe care ni-l trimit din Noua Zeelandă, la 16.500 de kilometri de aici”, a spus el.

Erdogan a ameninţat că australienii, care ar fi ostili islamului, vor avea soarta militarilor australieni ucişi de forţele otomane în Bătălia de la Gallipoli, în Primul Război Mondial.

„Acum un secol, strămoşii voştri au plecat pe jos sau în sicrie. Dacă aveţi aceeaşi intenţie ca ei, vă aşteptăm”, a ameninţat el, referindu-se la prezenţa în al Primul Război Mondial a unor contingente australiene şi neozeelandeze angajate împotriva forelor otomane.

Bătălia de la Gallipoli - cunoscută şi sub numele de Bătălia de la Dardanele - a opus, timp de nouă luni, în 1915 şi 1916, forţele Imperiului Otoman celor ale Marii Britanii, Franţei şi aliaţilor lor. Ea s-a soldat cu zeci de mii de morţi în ambele tabere şi s-a terminat cu victoria oromanilor.

„Declaraţii au fost făcute de către preşedintele turc Erdogan pe care eu le consider extrem de jignitoare la adresa australienilor şi extrem de nechibzuite în mediul sensibil în care ne aflăm”, a declarat Scott Morrison.

Premierul australian a denunţat drept „josnice” declaraţiile preşedintelui turc, ca reacţie faţă de Australia şi Noua Zeelandă după atentatul de la Christchurch.

Scott Morrison a făcut aceste declaraţii după ce l-a convocat pe ambasadorul Turciei şi a respins „scuzele” prezentate.

„Aştept şi am cerut ca aceste declaraţii să fie clarificate ori retrase”, a declarat şeful uvernului australian.

„Voi aştepta să văd care va fi reacţia guvernului turc înainte de a decide alte măsuri, dar pot să spun că toate opţiunile sunt pe masă”, a subliniat el.

El i-a îndemnat pe australienii care se duc în Turcia la prudenţă şi a precizat că autorităţile australiene sunt pe cale să-şi reexamineze sfaturile de călătorie în această ţară.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Inflaţia a ajuns la 70% într-o țară aflată în topul de vacanță al românilor. Prețuri mai mari la hoteluri și cafenele

Erdogan spune că a rupt relațiile comercial cu Israelului pentru a-l „forța” să accepte un armistițiu în Gaza

Turcia suspendă orice relaţii comerciale cu Israelul din cauza războiului din Gaza

O femeie a vrut să slăbească și s-a dus în Turcia să facă operație de micșorare a stomacului. Intervenția i-a fost aproape fatală

Partenerii noștri