Live

Reacția Ministerului Justiției în cazul profesorului român condamnat în China pentru o fraudă de 80 de dolari

Data actualizării: Data publicării:
Inquam Photos/George Călin

Ministrul Justiției a făcut un prim demers în cazul lui Marius Balo, profesorul universitar român condamnat la închisoare în China. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, în urma scrisorii trimise de reprezentanți legali ai profesorului Marius Balo, Ana Birchall a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru „gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic în acest caz”.

„Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale.

Ministerul Justiției îi asigură pe reprezentanții legali ai cetățeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situația domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluționată, cu respectarea deplină a drepturilor sale”, se precizează în comunicatul Ministerului Justiței.

Marius Balo, profesor universitar român, care a predat la Universitatea Beijing, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la fraudă contractuală. Românul susţine că este nevinovat şi că este o victimă a sistemului de justiţie chinez, iar în ultimii ani a cerut să fie mutat în ţară, pentru a-şi ispăşi aici pedeapsa, potrivit adevarul.ro.

Marius Balo s-a stabilit în China în 2010. A lucrat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing și ca profesor la universitatea Renmin University.

În martie 2014, a fost arestat de autorităţile chineze pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 dolari. Marius Balo, prin reprezentanții săi legali, spune că a primit 80 de dolari de la un cetățean chinez, dar nu știa că acesta era infractor.

După ce a petrecut doi ani în arest preventiv, în condiţii foarte grele, Marius Balo a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi echivalente cu 13.600 de euro. Amenda a fost achitată la scurt timp după condamnare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Jumătate din plăţile făcute de Rusia pentru mărfuri din China au avut loc prin intermediari

China începe producția în masă a taxiurilor zburătoare. Primele zboruri comerciale, programate în 2025

Arabia Saudită are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru megaproiectul „orașului viitorului” și încearcă să-i obțină din China

Partenerii noștri