Bolojan, cu gândul la alegerile din 2028: Obiectivul este să creăm o alternativă

Data publicării:
Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a reiterat, de la Timișoara, că nu va mai face o coaliție de guvernare alături de PSD. De asemenea, acesta a punctat că partidul său nu va susține un Executiv din care să facă parte social-democrații. Declarația este în linie cu cea a președintelui USR, Dominic Fritz. Partidele sunt chemate luni, 18 mai, la consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru formarea viitorului Executiv.

„Am prezentat strategia PNL pentru perioada următoare, explicând că, datorită experienței pe care am avut-o în aceste 10 luni de guvernare, datorită fugii de răspundere de care PSD a dat dovadă, datorită minciunilor pe care le-a propagat în toată această perioadă și datorită blocajelor privind reformele pe care România trebuie să le pună în practică, PNL nu va mai face o coaliție cu PSD în perioada următoare. De asemenea, în condițiile în care PNL va fi la guvernare, PSD va fi în opoziție”, a declarat Ilie Bolojan, după o întâlnire cu organizația PNL Timișoara.

Președintele PNL susține că partidul are două obiective: găsirea unei formule prin care România să aibă un guvern și construirea unei alternative, astfel încât, la alegerile din 2028, partidul să fie votat de cât mai mulți oameni.

„Obiectivul nostru politic în actualul context are două componente: pe termen scurt, să se găsească o formulă prin care România să fie guvernată, în condițiile în care PNL nu fuge de răspunderea guvernării. Obiectivul pe termen mediu, pentru 2028, este să creăm o alternativă pentru românii care vor modernizarea țării, care vor o țară ce să se dezvolte sustenabil, în care regulile sunt aceleași pentru toți, o țară fără privilegii și fără sinecuri, în care oamenii sunt respectați, astfel încât aceștia să regăsească în PNL un partid pe care să îl voteze cu încredere în 2028. Este un obiectiv important, pentru care îmi voi dedica energia reformării partidului nostru, aducerii de oameni noi și valorificării experienței colegilor care au dovedit performanță”, susține președintele PNL.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...