Live

Pacienţii COVID-19 din Singapore, nevaccinaţi, îşi vor plăti singuri spitalizarea

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Bolnavii Covid-19 care sunt nevaccinați vor trebui să își plătească singuri tratamentul primit în spital, începând din decembrie, au decis luni autoritățile din Singapore.

Ministrul Sănătății din Singapore a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că pacienții internați cu Covid care sunt eligibili pentru a primi vaccinul gratuit, dar aleg să nu se imunizeze, își vor plăti singuri taxele de spitalizare, scrie Yahoo! News.

Potrivit acestuia, măsura va intra în vigoare începând cu data de 8 decembrie.

Oficialul a precizat, însă, că facturarea acestor pacienți se va face în funcție de modelul actual de subvenționare, astfel încât costurile să nu fie prea ridicate.

„Spitalele chiar preferă să nu îi factureze deloc pe acești pacienți, însă trebuie să trimitem acest semnal important pentru a îndemna toate persoanele eligibile să se vaccineze”, a adăugat Ong Ye Kung.

În ceea ce îi privește pe cei care sunt doar parțial vaccinați, ministrul a anunțat că aceștia vor avea timp până pe 31 decembrie să finalizeze schema de imunizare. În caz contrar, și ei vor trebui să plătească costurile spitalizării.

De asemenea, sunt scutiți de la a achita aceste taxe copiii cu vârste sub 12 ani, dar și persoanele care, din motive medicale, nu sunt eligibile pentru vaccinarea împotriva Covid-19.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciprian Ciucu va lipsi de la ședința PNL: primarul general e la Singapore. „A picat prost pentru mine din cauza tentativei de puci”

Marea gimnastă Simone Biles, „la un pas de moarte” în urmă cu câteva zile: „Cea mai înfricoşătoare experienţă din viaţa mea”

Alexandru Nazare a fost audiat ca martor la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID (Surse)

Țara în care profesorii pot aplica pedepse corporale cu băţul elevilor, dar numai cu aprobarea directorului

Partenerii noștri