Țara în care profesorii pot aplica pedepse corporale cu băţul elevilor, dar numai cu aprobarea directorului

Data publicării:
Profesor
Foto: Profimedia
Din articol

Ministrul educaţiei din Singapore a confirmat că, în anumite cazuri, profesorii au dreptul să recurgă la pedepse corporale cu băţul pentru a disciplina elevii problemă, precizarea fiind făcută odată cu lansarea unui nou cadru educaţional destinat limitării abuzului de pedepse corporale.

„Şcolile noastre folosesc bătaia cu băţul ca măsură disciplinară dacă toate celelalte măsuri sunt inadecvate, având în vedere gravitatea abaterii”, a declarat Desmond Lee, marţi, în parlament, ca răspuns la întrebările privind noile măsuri anti-agresiune anunţate pe 15 aprilie, inclusiv una referitoare la impactul asupra sănătăţii mintale al aplicării pedepsei cu băţul copiilor de până la 9 ani, scrie CNN citat de News.ro.

„Acestea respectă protocoale stricte pentru a asigura siguranţa elevului. De exemplu, bătaia cu băţul trebuie aprobată de director şi aplicată numai de profesori autorizaţi”, a declarat el parlamentarilor, noul cadru urmând să fie implementat în şcolile din Singapore începând cu 2027.

„Şcolile vor lua în considerare factori precum maturitatea elevului şi dacă bătaia cu bastonul îl va ajuta pe elev să înveţe din greşeala sa şi să înţeleagă gravitatea faptelor sale”, a spus Lee.

„Şcolile iau singure decizia dacă vor folosi bătaia cu băţul ca măsură disciplinară după ce evaluează circumstanţele faptei comise”, a adăugat el.

„Această abordare se bazează pe cercetări care arată că copiii şi tinerii învaţă să facă alegeri mai bune atunci când există limite clare impuse prin consecinţe ferme şi semnificative”, a justificat Lee, susţinând că aceasta ajută la reducerea fenomenului de bullying.

Liniile directoare, care sunt prezentate pe site-ul web al Ministerului Educaţiei, specifică faptul că doar elevii de sex masculin pot fi pedepsiţi cu băţul. „Bătaia cu băţul este o opţiune disciplinară doar pentru băieţi şi pentru abateri grave, ca ultimă soluţie, atunci când este absolut necesar”, se menţionează în acestea.

Pedeapsa corporală în şcoli a devenit din ce în ce mai rară în multe părţi ale lumii în ultimele decenii. Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat că între un sfert şi jumătate dintre copiii din întreaga lume sunt supuşi pedepselor corporale în şcoli şi a cerut încetarea acestei practici. „Consecinţele pedepselor corporale aplicate copiilor pot dura o viaţă întreagă şi pot afecta sănătatea fizică şi mintală, educaţia, precum şi funcţionarea socială şi profesională”, a declarat OMS într-un raport publicat în august 2025. „Există acum dovezi ştiinţifice copleşitoare că pedepsele corporale aplicate copiilor prezintă multiple riscuri de vătămare şi nu aduc niciun beneficiu copiilor, părinţilor sau societăţilor”, a adăugat aceasta.

Legi stricte

Singapore, un mic centru financiar foarte dezvoltat şi bogat din Asia de Sud-Est, este binecunoscut pentru legile sale stricte. La sfârşitul lunii aprilie, un adolescent francez a fost acuzat de două infracţiuni care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani, după ce ar fi lins un pai dintr-un automat de suc de portocale şi apoi l-ar fi pus la loc în distribuitor.

Nu este prima dată când un adolescent străin intră în conflict cu legile stricte din Singapore.

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri a avut loc în 1993, când americanul Michael Fay a fost arestat pentru posesie de bunuri furate şi vandalizarea mai multor maşini prin vopsirea lor cu spray. Fay, care avea 18 ani la acea vreme, a fost condamnat la patru luni de închisoare şi şase lovituri cu băţul, pedeapsă care a fost redusă la patru lovituri după ce cazul a provocat un scandal internaţional şi intervenţia preşedintelui american de atunci, Bill Clinton. Singapore a aplicat pedeapsa cu băţul în ciuda presiunilor puternice din partea Washingtonului, susţinând că este important să-şi respecte propriile legi, chiar şi în cazul cetăţenilor străini – ceea ce a tensionat pentru scurt timp relaţiile dintre SUA şi Singapore.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani