Live

Proviziile lui „El Chapo”, distribuite în Mexic de fiica traficantului în comunităţile sărace

Data actualizării: Data publicării:

Fiica lui Joaquin „El Chapo” Guzman şi mai multe carteluri mexicane au postat pe reţelele de socializare imagini în care apar distribuind pachete cu ajutoare familiilor sărace din Mexic, afectate de pandemia de Covid-19, scrie Reuters, citată de Mediafax.

Într-un  videoclip postat pe Facebook , fiica lui Guzman, Alejandrina, poate fi văzută cum umple cu hârtie igienică şi mâncare o cutie de carton pe care este pus logo-ul companiei sale şi chipul lui El Chapo.

„Proviziile lui El Chapo”, aşa cum au fost numite cutiile distribuite în oraşul Guadalajara, conţin pe lângă hârtie igienică, uleiul, zahărul, orezul şi alte articole de uz casnic.

Şi alte carteluri de droguri mexicane şi-au făcut publicitate pe reţelele de socializare, arătând cum distribuie ajutoare în comunităţile sărace unde îşi desfăşoară activitatea.

Într-un videoclip pot fi văzute zeci de persoane care distribuie pachete cu logo-ul cartelului Jalisco New Generation (CJNG) şi mesajul „De la prietenii voştri, sprijin de urgenţă CJNG, COVID-19”.

Mai mulţi bărbaţii înhămaţi şi îmbrăcaţi în haine militare pot fi văzuţi aruncând coletele într-o mulţime de rezidenţi.

În Mexic au fost înregistrate 5.847 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 449 de decese. Dar numărul testelor realizate de autorităţi este extrem de mic, 40.091, adică 311 teste la un milion de locuitori.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Operațiune SUA în Ecuador. Armata americană a scufundat o navă suspectată de implicare în traficul de droguri

Copil de 10 ani, folosit de o grupare infracţională din Arad pentru vânzarea drogurilor. Zece suspecţi au fost reţinuţi

DIICOT a destructurat în România o rețea care a transportat pentru traficanții albanezi sute de kilograme de droguri în Europa

Împușcături la Bruxelles, într-un incident legat de traficul de droguri: un bărbat a fost rănit

Partenerii noștri