Reacția furioasă a lui Netanyahu după sancțiunile europene împotriva coloniştilor israelieni
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunţat, luni, „falimentul moral” al Uniunii Europene după decizia acesteia de a sancţiona coloniştii extremişti israelieni vinovaţi de violenţe împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, notează AFP, potrivit Agerpres.
„În timp ce Israelul şi Statele Unite fac +treaba murdară a Europei+ luptând pentru civilizaţie împotriva fanaticilor jihadişti din Iran şi din alte părţi, Uniunea Europeană şi-a dezvăluit falimentul moral trasând o paralelă falsă între cetăţenii israelieni şi teroriştii Hamas”, a declarat prim-ministrul, conform unui comunicat al biroului său.
Sancţiuni împotriva unor oficiali ai mişcării islamiste palestiniene Hamas au fost, de asemenea, incluse în acordul politic al UE privind aceste sancţiuni.
Reamintim că miniştrii de externe din statele UE au ajuns la un acord politic asupra unor noi sancţiuni care să vizeze coloniştii israelieni violenţi din Cisiordania ocupată, au declarat patru diplomaţi pentru Reuters.
Planurile de a sancţiona indivizi şi organizaţii implicate în extinderea coloniilor israeliene în Cisiordania şi Ierusalimul de Est cu îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie erau puse în aşteptare în contextul în care Ungaria, în timpul mandatului fostului premier Viktor Orban, se opusese unei decizii în acest sens.
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a declarat că după schimbarea de la guvern de la Budapesta un acord a devenit posibil, potrivit dpa.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News