Live

Zelenski amenință parada lui Putin de pe 9 mai. „Nu garantăm siguranța oficialilor internaționali la Moscova”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Volodimir Zelenski anunță că l-a invitat în Ucraina pe Nicușor Dan. Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Kievul nu poate oferi nicio asigurare cu privire la „siguranţa” liderilor internaţionali care se vor afla la Moscova, pe 9 mai, pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, anunță CNBC.

„Nu ştim ce va face Rusia la acea dată. Ar putea lua diverse măsuri, cum ar fi incendierea sau declanşarea de explozii, şi apoi să ne acuze”, a argumentat președintele ucrainean.

Liderii a aproximativ douăzeci de ţări urmează să se alăture preşedintelui rus Vladimir Putin, pe data de 9 mai, inclusiv omologul său chinez Xi Jinping şi omologul său brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, alături de liderii aliaţilor tradiţionali ai Rusiei, precum Kazahstan, Belarus, Armenia, Cuba şi Venezuela.

„Ne bucurăm să-i vedem pe toţi cei care sunt gata să sărbătorească această grandioasă dată alături de noi”, a declarat, la jumătatea lunii aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind importanţa evenimentului.

El a criticat retorica şefei politicii externe a UE, Kaja Kallas, care i-a avertizat pe liderii UE să nu ia parte la parada de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie de la Moscova. Într-o conferinţă de presă, luni, la reuniunea miniştrilor de externe din bloc de la Luxemburg, Kallas a explicat că o participare a liderilor europeni la parada din capitala rusă nu va fi privită ca fiind ceva minor, având în vedere războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Danemarca promite Ucrainei un ajutor militar de 643 de milioane de euro. Zelenski se întâlnește cu liderii nordici la Copenhaga

Putin cere poliției să caute mai activ „infracțiunile” comise de ruși pe internet

Manevra prin care Trump vrea să-i împace și pe Putin, și pe Zelenski în negocierile pentru încheierea războiului

„Am fost de față”. Ce spune un important lider care a vorbit la telefon cu Putin despre starea președintelui rus

Partenerii noștri