Live

Șeful NATO: Războiul din Ucraina s-ar putea încheia până la sfârşitul acestui an. „Rusia rămâne o ameninţare pe termen lung”

Data publicării:
Secretarul general al NATO, Mark Rutte. Foto: Profimedia

Secretarul general al NATO Mark Rutte spune că războiul din Ucraina s-ar putea încheia până la sfârşitul acestui an, dar avertizează că „Rusia va rămâne o ameninţare pe termen lung”. Într-un interviu acordat grupului german de presă RND şi cotidianului spaniol El Pais, el a spus pe de altă parte că planul de pace pentru Ucraina, elaborat de SUA și deja modificat în urma discuțiilor de la Geneva, necesită încă negocieri substanţiale.

În interviul publicat miercuri, Rutte a spus că este posibil ca războiul din Ucraina să se încheie până în decembrie 2025. Totuși, el a subliniat că Rusia va rămâne o amenințare pe termen lung pentru Europa, chiar dacă va fi semnat un acord de pace.
„Este întotdeauna dificil să faci predicții, dar sper cu adevărat că pacea va fi instaurată în curând”, a spus secretarul general al NATO.

Rutte a mai spus că draftul de plan de pace, revizuit în comun de Statele Unite şi Ucraina, oferă elemente promiţătoare, dar că mai sunt probleme nerezolvate care vor necesita runde diplomatice suplimentare.

Ucraina a fost de acord marţi cu principalele puncte ale planului de pace propus de SUA, potrivit ambelor guverne.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că doar câteva puncte rămân disputate, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească cu liderul de la Casa Albă în noiembrie.

Washingtonul a prezentat săptămâna trecută un plan în 28 de puncte, criticat de Ucraina şi aliaţii săi europeni, aceştia afirmând că reflectă prea multe interese ale Rusiei.

Oficiali americani, ucraineni şi europeni s-au întâlnit la Geneva pentru a revizui documentul, iar Rutte a descris aceste sesiuni de negocieri ca fiind productive, însă doar un prim pas către discuţii structurate între SUA şi Ucraina, amintește Agerpres.

Rutte a mai spus că Rusia a suferit pierderi mari în rândul forţelor sale armate, în jur de 20.000 de soldaţi în fiecare lună, şi a câştigat puţin teren. Aproximativ un milion de soldaţi ruşi au fost ucişi sau grav răniţi de la începerea războiului, a spus el, Moscova cucerind doar aproximativ 1% din teritoriul ucrainean în acest an şi avansând doar câţiva metri pe zi.

Rutte a vorbit și despre posibila aderare a Ucrainei la NATO.

„Tratatul de la Washington din 1949 permite oricărei ţări din zona euroatlantică să adere. Dar acest lucru este posibil doar cu unanimitatea aliaţilor”, a spus Rutte.

„La Summitul (NATO) de la Washington, noi am decis că aderarea Ucrainei la NATO este ireversibilă. În paralel, mai mulţi aliaţi, inclsuiv Statele Unite, au declarat că se opun în prezent acestei aderări”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin duce o campanie de război hibrid împotriva Irlandei, în perspectiva găzduirii de către aceasta a unor summituri importante ale UE

Rusia spune că împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China este mai importantă decât pacea în Ucraina. „Nu vrem o Ialta 2”

Autoritățile ruse vor să înroleze în armată aproape 200 de tineri reținuți în Moscova pentru că „tulburau” ordinea publică

Posibilă implicare a Rusiei în căderea guvernului austriac al lui Sebastian Kurz. Mesajele secrete ale fostului director Wirecard

Partenerii noștri