Live

SUA „se comportă foarte ciudat pentru un aliat”. Christine Lagarde face apel la „unitate şi hotărâre” în faţa lui Donald Trump

Data publicării:
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde. Foto: Profimedia Images

Statele Unite „se comportă foarte ciudat pentru un aliat”, a deplâns miercuri preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, făcând apel la „unitate şi hotărâre” în cadrul Uniunii Europene (UE) în faţa preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.

„Se comportă foarte ciudat pentru un aliat”, a răspuns Lagarde la postul de radio francez RTL, întrebată de la Davos, în Elveţia, dacă Statele Unite sunt un aliat sau un adversar al UE.

„Când suntem aliaţi în Tratatul Atlanticului de Nord, când suntem aliaţi de decenii şi fiecare joacă un rol în istoria celuilalt, a ameninţa cu preluarea unui teritoriu care în mod clar nu este de vânzare, cum e Groenlanda, şi a vehicula tarife vamale şi diverse alte restricţii asupra comerţului internaţional nu reprezintă dovada unui comportament de aliat”, a explicat Lagarde, citată de Agerpres.

Lagarde a indicat că va acorda o atenţie deosebită discursului de la Davos al preşedintelui american, programat pentru miercuri.

„Nu mă voi întâlni personal cu el. Programul meu pentru ziua respectivă nu este complet finalizat, dar nu cred că o voi face. Totuşi, mă voi duce să-l ascult pentru că modul în care se va exprima şi ceea ce spune va fi interesant”, a declarat ea.

„Odată ce preşedintele Trump îşi va redefini poziţia în această după-amiază la Davos, acest lucru le va permite europenilor să stabilească ce vor face împreună. Pentru mine, ceea ce pare fundamental sunt unitatea şi determinarea", a declarat preşedinta BCE.

„Nu sunt îngrijorată, dar sunt în alertă şi foarte atentă la modul în care liderii - care au această prerogativă, nu eu - vor ieşi din această situaţie, fie într-un mod pozitiv, fie într-un climat de ostilitate şi adversitate”, a adăugat ea.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Un vecin a rupt tăcerea și a spus ce a auzit, după ce oamenii legii au dezvăluit posibila cauză a morții lui Hayden Panettiere

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump spune că nu există și nici nu sunt programate discuții cu Iranul, dar Strâmtoarea Ormuz este deschisă. Anunțul Teheranului

Jocuri de culise. Omul care renovează Casa Albă a purtat discuții discrete cu oficiali ai Kremlinului la „Davosul lui Putin”

Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă până la noi ordine, avertizează Iranul

Cele mai mari rezervoare de apă din SUA au scăzut aproape de pragul critic. Producția de electricitate ar putea fi afectată

Partenerii noștri