Live

CIA a înființat o unitate specială de informații pentru China

Data publicării:
CIA se reorganizează și înființează o structură specială pentru China. Foto: Profimedia

William Burns, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii americane (CIA), a anunţat joi că înfiinţează o unitate specială care vizează sporirea atenţiei asupra Chinei, într-o perioadă de relaţii tensionate între cele mai mari două economii ale lumii.

China Mission Center „intersectează toate domeniile misiunii agenţiei”, CIA fiind îngrijorată că „ameninţarea este de la guvernul chinez, nu de la oameni”, a declarat Burns, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

În primele luni de mandat ale administraţiei Biden, relaţiile cu Beijingul s-au înrăutăţit din cauza divergenţelor asupra a numeroase dosare, printre care drepturile omului, Hong Kong şi Marea Chinei de Sud. Totuşi, oficialităţi din cele două ţări s-au întâlnit în această săptămână în scopul îmbunătăţirii comunicării bilaterale şi au stabilit cadrul pentru o întâlnire virtuală a celor doi preşedinţi până la finalul anului.

Printre alte măsuri din cadrul reorganizării CIA se află includerea Iran Mission Center, creat de fosta administraţie Trump, într-o unitate mai mare specializată pe Orientul Mijlociu şi fuzionarea unităţii consacrate Coreei cu unitatea Asia de Est-Pacific.

William Burns a mai anunţat că CIA creează funcţia de Chief Technology Officer, precum şi un nou birou, numit Transnational & Technology Mission Center. Această structură va permite agenţiei să se concentreze mai detaliat pe chestiuni precum sănătate globală, schimbări climatice, dezastre umanitare şi disfuncţionalităţi cauzate de noile tehnologii.

Celulă pentru studierea „sindromului Havana”

De asemenea, CIA a creat o „celulă pentru incident” pentru a supraveghea răspunsului la misteriosul „sindrom Havana”, care a afectat numeroşi diplomaţi americani şi angajaţi CIA. În 2016, mai mulţi diplomaţi americani aflaţi la post în Cuba au început să se plângă de stări de rău din motive necunoscute. Dar cazul nu a ieşit la lumină decât în 2017, când preşedintele de la acea vreme Donald Trump a rechemat majoritatea diplomaţilor americani de la Havana, pentru a răspunde acestei noi ameninţări.

Peste 20 de angajaţi ai guvernului american şi membri ai familiilor lor au fost afectaţi de acest misterios sindrom în Cuba de la sfârşitul anului 2016 până în mai 2018, precum şi o serie de diplomaţi canadieni.

În 2018, simptome similare au raportat circa 12 diplomaţi americani în China. Astfel de cazuri au fost semnalate succesiv în Germania, Australia, Rusia, Taiwan şi chiar la Washington.

În iulie, publicaţia The New Yorker relata despre existenţa a peste 20 de cazuri la Viena, în Austria, de la începutul anului. Diplomaţii în cauză au semnalat diverse simptome, între care probleme de echilibru şi ameţeli, de coordonare şi de mişcare a ochilor, precum şi anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au numit „ceaţă cognitivă”. Au fost diagnosticate chiar leziuni cerebrale.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident

Macron îl va presa pe Xi Jinping să-şi folosească influenţa asupra lui Putin: „Trebuie să lucrăm cu China pentru a construi pacea”

China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”

China se plânge că e „denigrată” și „reprimată” de SUA și amenință cu represalii după noi sancțiuni americane

Partenerii noștri